STARNEWS

Brad Pitt tocmai a împlinit 60 de ani. Fanii lui spun că „tânărul” star este „încă cel mai sexy bărbat în viață”

Compus de Redacția STAR

Brad Pitt a împlinit 60 de ani. Câştigător al Oscarului, pentru rolul din ”Once Upon a Time in Hollywood” (2020), cât şi al titlului „Sexiest Man Alive” acordat de revista People (1995 şi 2000), actorul american şi-a asigurat locul între cele mai apreciate staruri de la Hollywood. Să privim un pic în trecutul său.

William Bradley Pitt s-a născut pe 18 decembrie 1963 în Shawnee, Oklahoma, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei lui Bill Pitt, proprietarul unei companii de transport, şi Jane Pitt, consilier şcolar.

Pitt a visat iniţial să lucreze în domeniul publicitar, studiind jurnalismul la Universitatea din Missouri, potrivit www.biography.com. Totuşi, în timpul studenţiei, visurile din copilărie legate de lumea filmului au început să prindă contur şi tânărul Brad a renunţat la studii pentru a lua drumul Los Angelesului. A reuşit să se înscrie la cursuri de actorie şi după şapte luni de hoinărit în LA, şi-a asigurat un agent şi un loc de muncă în actorie.

Primele roluri au fost în televiziune, apărând în episoade din serialele ”Dallas”, ”Another World”, ”Growing Pains” sau ”Glory Days”. În 1989, Pitt l-a jucat pe Billy Canton, proxenetul dependent de droguri al unei adolescente fugare (Juliette Lewis) în filmul de televiziune ”Too Young to Die”.

A fost desemnat ”Cel mai sexy bărbat în viaţă” de către revista People în 1995, după rolurile principale din ”Legendele toamnei” şi „Interviu cu un vampir”.

Au urmat multe pelicule de succes, iar la scurt timp după apariţia pe marile ecrane în „Fight Club”, Pitt a devenit primul bărbat care a câştigat titlul de ”Cel mai sexy bărbat în viaţă” de două ori, fiind supranumit şi ”bărbatul mileniului” de către revista People.

În 2005, Pitt a jucat alături de Angelina Jolie în filmul de acţiune de succes ”Mr. And Mrs. Smith”. Prezentând o pereche căsătorită care lucrează în secret ca spioni, filmul a câştigat peste 478 de milioane de dolari în întreaga lume, cei doi actori devenind în cele din urmă un cuplu şi în viaţa reală.

Următorul film apreciat de critici, ”Babel” (2006), i-a adus actorului o altă nominalizare la Globul de Aur. A urmat revenirea la rolul Rusty Ryan în Ocean’s Thirteen (2007).

În 2008, Pitt a lucrat cu Joel şi Ethan Coen pentru thrillerul comic ”Burn After Reading”. Filmul a câştigat două nominalizări la Globul de Aur şi a încasat peste 60 de milioane de dolari.

A abordat şi un rol principal mai fantastic în ”The Curious Case of Benjamin Button”, filmul bazat pe o nuvelă de F. Scott Fitzgerald. Pentru acest rol, actorul a primit încă o nominalizare la Oscar.

În 2009, Pitt a jucat în filmul lui Quentin Tarantino ”Inglourious Basterds”, iar în 2011, alături de Sean Penn şi Jessica Chastain în ”The Tree of Life” de Terrence Malick, care a câştigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. A interpretat, de asemenea, rolul principal în ”Moneyball” (2011), film care a avut şase nominalizări la Oscar, inclusiv pentru interpretarea lui Pitt în rol principal.

În 2014, a jucat în filmul de război ”Fury”, alături de Shia LaBeouf, Logan Lerman, Jon Bernthal şi Michael Pena, potrivit www.imdb.com.

În calitate de producător, s-a bucurat de trei nominalizări la premiile Academiei, iar în 2014 a împărţit cu Dede Gardner, Jeremy Kleiner, Steve McQueen şi Anthony Katagas un premiu Oscar pentru producţia ”12 Years a Slave”.

A fost căsătorit cu actriţele Jennifer Aniston şi Angelina Jolie. Are şase copii cu Angelina Jolie, dintre care trei biologici. ”O familie este o afacere riscantă, întrucât cu cât dragostea este mai mare, cu atât pierderea este mai mare… Acesta este compromisul. Dar le voi lua pe toate”, a mărturisit actorul citat de www.brainyquote.com.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu