NOUTĂȚI

BNS: Mai mult de jumătate dintre persoanele apte de muncă nu au un job

Compus de Redacția STAR

Aproximativ 40% dintre moldovenii angajați în câmpul muncii asigură populația inactivă a țării, arată datele Biroului Național de Statistică. Deși rata oficială a șomajului în Moldova este considerată una scăzută, un alt indicator arată că mai mult de jumătate dintre persoanele apte de muncă nu au un job.

Potrivit celor mai recente date ale Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova locuiesc peste 1 milion 970 de mii de persoane cu vârsta de peste 15 ani, adică cele care se încadrează în categoria „forță de muncă”. În același timp, în țară sunt înregistrați doar 32 800 de șomeri. Dintre aceștia, aproximativ 42%, adică 825 de mii, constituie populația activă. Totodată, sunt considerați șomeri doar cei care nu sunt angajați, dar se află în căutarea activă a unui loc de muncă. Însă, dincolo de aceste cifre, există o altă categorie de cetățeni cu vârsta de peste 15 ani – populația neocupată – care nici nu lucrează, nici nu studiază. Numărul acestora este de aproape 1 milion 150 de mii de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 58% din potențiala forță de muncă a țării.

,,În populația în afară forței de muncă sânt marea majoritatea pensionarii, sunt elevii care studiează, după care sânt persoanele care doresc să plece peste hotare la lucru sau în căutarea unui loc de muncă și alte persoane care, cum noi spunem inactiv voluntar, adică ea nu doresc să lucrez că are o sursa de venit din alte părți, cum sânt părinți peste hotare”, a menționat Mariana Alerguș-Soloviov, șefa Direcției Statistica Forței de Muncă în cadrul BNS.

Așa cum o parte semnificativă a populației neocupate sunt tinerii, echipa ONE TV i-a întrebat pe aceștia cu ce se ocupă și care sunt planurile lor de viitor.

,,Nu, nu lucrez. – Nu lucrezi, ești student? – Nu. – Dar ce faci în timpul liber? – Stau acasă. – Dar venitul deunde? – De la părinți. – În viitor vrei să lucrezi? – Probabil, nu m-am gândit înainte”.

,,Doar învăț, n-am nici un loc de muncă la moment. – Pe viitor îți propui să lucrezi în domeniu? – Spre asta tind. – Și cum ție par la moment salariile? – Pentru început cred că salariile sunt destul de motivante, adică totul depinde de dorința omului de a evalua”.

,,Dvs aveți și un job sau doar învățați? – Am. – Unde lucrați? – Social media marketing. De fapt este un pic complicat, dar mizând pe înțelegerea profesorilor, luând în considerente că studentul îndeplenește toate responsabilitățile, cumva este rezolvabil”.

Totuși, ultimele tendințe arată că situația din țara noastră se îmbunătățește, afirmă expertul economic Marin Gospodarenco. Potrivit acestuia, în ultimele șase luni, numărul cetățenilor angajați în câmpul muncii a crescut cu aproximativ 5%.

,,Ce înseamnă de fapt asta pentru economia – în primul rând o forța de muncă mai activă înseamnă multă producția, mai multe servicii prestate mai multă taxe plătite și implicit și economia care respiră mai bine. Dar pentru cetățeanul de rând impactul este și mai direct – dacă ai un loc de muncă – ai venit stabil, dacă șomajul scade crește concurența între angajatori și treptat pot apărea șanse de salarii mai bune sau chiar condiții mai decente de lucru”.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, numărul persoanelor neocupate a scăzut din 2021 până în 2025 de la 1 milion 286 de mii la 1 milion 149 de mii, adică de la aproximativ 61% la aproape 58% din totalul potențialei forțe de muncă a țării.

Despre autor

Redacția STAR