În acest sezon estival, costul pentru o zi de odihnă în tabere variază între 301 și 458 de lei, mai scump cu 7,3% ca anul trecut. Un sfert din numărul total de bilete vor fi finanțate integral de stat, iar restul vor fi comercializate de către administrațiile publice locale cu o reducere de 80% pentru părinți. Prevederile în acest sens se conțin într-un proiect aprobat astăzi de Guvern.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) precizează că de bilete gratuite vor beneficia copiii aflați în dificultate, cei rămași fără ocrotire părintească, copiii din familii defavorizate și cei din familii numeroase, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
De asemenea, bilete gratuite vor fi distribuite copiilor veteranilor de război, celor cu dizabilități, refugiaților, precum și elevilor care au obținut performanțe la studii sau sunt învingători la olimpiadele școlare și extrașcolare.
Ministerul Educației va cumpăra 495 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova și din orașul Bender, subordonate ministerului.
Potrivit documentului, până pe data de 15 mai, urmează a fi complet pregătite și dotate corespunzător toate taberele cu cazare, iar cele cu sejur de zi – până pe 25 mai.
Lasă un comentariu