Autoritățile din Turcia au reținut nouă persoane în legătură cu incendiul tragic de marți, dintr-un hotel al unei stațiunii de schi, care a provocat moartea a 76 de persoane și a rănit altele peste 50. Printre cei reținuți se numără și proprietarul hotelului. Pentru a stabili cauza producerii incendiului, Guvernul a desemnat șase procurori care vor conduce ancheta. Vă atenționăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Un angajat al hotelului a povestit că oamenii s-au refugiat la etajele superioare, în încercarea de a scăpa de flăcări.
„Copiii țipau, strigând după ajutor. Mamele și tații strigau: „Sunt copii acolo!”. Spuneau: „Vă rugăm, ajutați-ne, ardem!”. Strigau: „Chemați pompierii!”. Încercam să-i liniștim, dar nu puteam face nimic. Nici noi nu puteam intra”.
Tânărul a povestit că a văzut un bărbat la etajele superioare ținând în brațe un copil și strigând după o saltea pe care să își poată arunca copilul.
„El striga: „Aduceți o saltea, o să-mi arunc copilul. Locul acesta arde!”. I-am spus să se calmeze puțin. A așteptat, iar apoi au venit pompierii și i-au scos de acolo, dar, din păcate, copilul murise din cauza inhalării de fum.”
Din cauza arsurilor severe, nu toate corpurile neînsuflețite au putut fi identificate până acum. Autoritățile estimează că printre victime se numără cel puțin 20 de copii. Incendiul de proporții a izbucnit marți dimineața la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu. În momentul producerii incendiului, în clădirea de 12 etaje se aflau aproape 240 de oaspeți. În urma tragediei, președintele Recep Erdogan a declarat miercuri zi de doliu național.
Lasă un comentariu