NOUTĂȚI

Autoritățile anunță soluția pentru alimentarea cu apă a 11 localități din raionul Leova

Compus de Redacția STAR

O primă soluție a fost găsită pentru a menține alimentarea cu apă a celor 11 localități deservite de stația din Leova, care riscă să rămână fără apă din cauza scăderii nivelului râului Prut. Ministerul Mediului anunță că luni au fost instalate conducte provizorii și o pompă cu o capacitate de 96 de metri cubi pe oră. Miercuri urmează să fie achiziționată și montată o pompă suplimentară, cu o capacitate mai mare, pentru a acoperi integral necesarul de pompare. Potrivit ministerului de resort, lucrările au fost realizate preventiv, pentru a evita eventualele întreruperi în alimentarea cu apă a orașului Leova și a celorlalte localități deservite de stație.

Totuși, potrivit primarului orașului Leova, Alexandru Bujorean, pompa instalată acoperă doar aproximativ o treime din volumul zilnic necesar. În acest moment, una dintre cele două fântâni de captare are suficientă apă pentru funcționarea minimă a stației de pompare. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că apă este și va fi, însă folosirea irațională și în cantități mari a apei este tot mai riscantă și nu mai poate fi privită cu aceeași lejeritate, nici astăzi, nici în următorii ani.

Problema aprovizionării cu apă a 11 localități, inclusiv a orașului Leova, a apărut luni, după ce luni, în spațiul public au fost publicate informații că 11 localități, inclusiv orașul Leova, ar putea rămâne fără apă din cauza scăderii nivelului râului Prut. Seceta prelungită din acest an a dus la o scădere semnificativă a nivelului apei în principalele râuri și lacuri de acumulare de care depinde aprovizionarea cu apă a mai multor localități din țară. Datele prezentate de autoritățile responsabile arată că nivelul apei în lacul de acumulare Novodnistrovsk a scăzut cu peste 10 metri și a ajuns la un prag critic în cazul fluviului Nistru, care reprezintă o sursă de apă pentru localități din centrul și nordul țării. Pe râul Prut, care alimentează raioanele Ungheni, Cahul, Cantemir, Glodeni, Fălești și Leova, debitul de apă evacuat a fost redus întrucât mai sunt doar 72 de centimetri până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic. Țara noastră se află în stare de urgență în sectorul hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile.

Despre autor

Redacția STAR