NOUTĂȚI

Atenție la ciuperci! De la începutul anului 2024, au fost afectate 137 de persoane

Compus de Redacția STAR

Ploile abundente au transformat pădurile într-un adevărat paradis pentru culegătorii de ciuperci. Localnicii din zonele apropiate au profitat din plin de această bogăție naturală și au ieșit pe marginea drumurilor cu vase pline de hribi, ghebe și gălbiori.

,,Zilnic, pe traseul Leușeni – Chișinău, în apropierea satului Condrița, zeci de vânzători ambulanți propun ciuperci culese din pădure. Ei le spun cumpărătorilor că sunt siguri de ceea ce culeg, iar oamenii cumpără fără ezitare’’.

Valentina Chișcă culege ciuperci de mai bine de 20 de ani și spune că știe să le recunoască pe cele comestibile.

,, În primul rând ciupearca care ai tăiat-o și la codiță peste o minută se face neagră aceea nu se poate de mâncat, nici cu sare, nici la murat nici la nimic. Este serăișca care se face neagră deodată, redovca care se face neagră deodată și este și aceasta păpădia, se duc și strâng, dar la ei dacă e cu negru dar nu cu roșu precis că ajungi la spital, vomiți îți este rău’’.

Femeia oferă și sfaturi de preparare fiecărui cumpărător.

,,De această ciupearcă niciodată nu o să își fie rău, o fierbi, oleacă poate fi amărui, omul care are în organism zahăr e bun să o mănânce așa amăruie eu o mănânc pe dânsa. Aceasta e bună deodată să o mănânci este foarte mult de lucru în ea o speli cu periuța de dinți, dar cel mai bun le punem în apă cu sare le scoți amărăciunea și le faci a doua zi marinate, murate cum dorești’’.

,, – Să ți-o dau pe asta sau pe aceea? – Dă pe asta… -Nici nu au când putrezi…-Sunt proaspete? – Da, desigur’’.

Și această femeie culege ciuperci deja de trei decenii.

,, – Eu am ani de zile de când vând ciuperci eu le strâng și știu care și le strâng doar bune, că mă tem că ia un om o căldărușă de burezi și nu dă D-zeu că s-a nimerit acolo una ai copii acasă, ai o bărână, la toți ne este dragă să trăim. Dvs le culegeți cu atenție? Da, fiindcă asta e ciupearcă. – Aveți mulți cumpărători, astăzi veți vine tot? – Da’’.

Oamenii spun că nu se tem să cumpere ciuperci de la vânzătorii ambulanți.

,,Doamna care ne le propune ne asigură că sunt bune. -Ați mai numărat și anterior? – Da, da. -A fost totul bine? -Da. De obicei vin după Hribi’’.

,, – Cât sunteți de sigur să le cumpărați de pe stradă? – Foarte sigur, fiindcă lecunosc, dacă nu le-aș cunoaște nu aș fi sigur. – Ați mai cumpărat și anii precedenți? – Da, și anii precedenți. – A fost totul bine? – Da, sănătoși. Iată o să dăm probabil și la copii’’.

În Republica Moldova există peste 50 de specii de ciuperci otrăvitoare, iar numărul acestora este în creștere de la an la an. Este în creștere și numărul persoanelor intoxicate.

Timp de o lună, în departamentul de primiri urgențe al Spitalului Clinic Sfânta Treime din capitală, peste 90 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma consumului de ciuperci. Dintre acești 36 de pacienți au fost spitalizați, iar 6 au fost internați în secția terapie intensivă, în stare extrem de gravă. Medicii atenționează populația să cumpere ciuperci doar din locuri autorizate.

Semnele intoxicației cu ciuperci pot apărea într-un interval de la câteva minute până la câteva ore, în funcție de tipul de toxină din ciuperci.

,,Tabloul clinic al intoxicaților cu ciuperci se manifestă prim apariția slăbiciunilor generale: grețuri, vome, scaune diareice. De asemenea pot apărea uscăciune, deshidratare pronunțată cu dereglări electrolitice și în cazul unor ciuperci pot apărea delir, halucinați în cazul apariției acestor simptome este necesar de apelat ajutorul medicului sau solicitarea 112’’.

Potrivit specialiștilor, după 72 de ore, pot apărea complicații severe, precum insuficiența hepatică și renală, care pot duce la comă sau chiar la deces.

,,Dacă nu se acordă ajutor starea se poate agrava prin creșterea ficatului, care la palpare poate fi dureros, totodată are loc schimbarea tegumentelor care pot deveni icterice sau galbene din cauza deshidratării este apariția oligoanurie, toate acestea duc la o insuficiență hepatică și renală’’.

Medicii recomandă ca, până la sosirea echipajului medical, persoanele afectate să înceapă imediat spălăturile gastrice pentru a preveni absorbția toxinelor în sânge. Potrivit datelor oferite de Agenția pentru Sănătate Publică, de la începutul anului 2024, 137 de persoane au suferit în urma consumului de ciuperci, dintre care 17 copii cu vârsta sub 17 ani. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu