Atacurile aeriene masive dintre dușmanii de moarte Israel și Iran au continuat luni pentru a patra noapte consecutiv. Opt persoane au fost ucise la Tel Aviv, iar alte peste 300 au fost rănite în cel mai recent atac aerian lansat de Iran. Teheranul a ripostat după ce, duminică, Israelul a bombardat din nou mai multe baze militare iraniene cu zeci de rachete. L-ar fi ucis și pe șeful serviciilor secrete al Gardienilor Revoluției din Iran. Escaladarea fără precedent are loc pe fundalul eșecului negocierilor privind controlul programului nuclear iranian. Teheranul ar fi fost foarte aproape de a deveni al zecelea stat din lume care deține arme nucleare.
Sirene au fost auzite în oraşul port Haifa și în Tel Aviv. Anume aceste două orașe au fost ținta principală a atacurilor iraniene.
Cele mai multe pagube s-au înregistrat în Tel Aviv. Au fost distruse sau avariate blocuri de locuit. Unul dintre acestea a fost practic complet dărâmat. Operațiunile de salvare au continuat și pe parcursul zilei de luni.
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu a acuzat din nou Iranul de bombardarea deliberată a cartierelor rezidențiale.
„Facem asta împotriva unui regim tiranic și radical iranian care vrea să dezvolte o bombă nucleară pentru a ne distruge. Mai vrea să dezvolte rachete balistice, inclusiv intercontinentale, care să poată amenința pe oricine în lume. Noi astfel apărăm totodată pe alții. Apărăm vecinii și prietenii noștri arabi, apărăm Europa…”
Ayatollahul Iranului, Ali Khameney, care este cea mai influentă și importantă figură în stat, a declarat că Israelul a provocat astfel un un război. El s-a refugiat împreună cu familia sa într-un buncăr. Anterior, Reuters a scris că SUA nu au susținut intenția Israelului de a-l asasina alături de ceilalți peste 20 de generali cheie a statului.
„Regimul sionist a făcut o greșeală gravă. A acționat greșit, iar cu voința lui Dumnezeu, în consecință Israelul va ajunge ruine”.
Operațiunea Israelului a început vineri, când zeci de avioane au lansat atacuri masive cu sute de rachete asupra infrastructurii nucleare a Iranului. În urma loviturilor, au fost uciși mai mulți generali de rang înalt și șase fizicieni specializați în energie nucleară. Potrivit autorităților de la Teheran, de la începutul bombardamentelor, 224 de persoane au fost ucise. Israelul, la rândul său, anunță că atacurile Iranului au provocat moartea a 21 de civili. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, a declarat că printre victime nu sunt cetățeni moldoveni.