NOUTĂȚI

ARBOM, ajutor pentru mai mult de 300 de familii de etnici bulgari

Compus de Redacția STAR

Peste 300 de familii social-vulnerabile de etnici bulgari au beneficiat de ajutor din partea Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova. Colete cu produse alimentare de primă necesitate au fost distribuite locuitorilor din satele Colibabovca, raionul Leova și Parcani. În comuna din stânga Nistrului, peste 160 de cutii cu produse alimentare au fost oferite persoanelor ce activează în sfera bugetară din această localitate.

„Oamenii de aici chiar au nevoie de acest suport ce conține produse alimentare. Produsele de igienă, alimentare și medicamentele sunt produsele care cel mai frecvent așteptate de către locuitorii comunei noastre. De asta țin să mulțumesc echipei ARBOM pentru acest sprijin și ajutor”, a ținut să remarce Iurii Cernicenco, vicepreședintele Consiliului sătesc din Parcani.

Și președintele Comunității Bulgare, Evgheni Dobrov, a scos în evidență faptul că acest ajutor a fost oferit într-un moment oportun pentru cei care aveau mare nevoie de el.

„Va fi o mare bucurie pentru toți beneficiarii acestor cutii cu produse. Mulți dintre ei activează în sfera bugetară, iar salariile pe care le primesc nu sunt suficient de mari ca să-și asigure strictul necesar în fiecare zi”, a mai adăugat Dobrov, lucru confirmat și de beneficiari.

,,Bulgarii sunt un popor muncitor, dar munca lor nu este răsplătită corespunzător, mai ales cei care deja sunt la pensie. Astfel, asemenea ajutoare chiar sunt apreciate de multă lume, raportându-ne la situația din zilele noastre”, a spus Maria Dombrova, angajat Casa de Cultură, satu Parcani.

,,Orice ajutor oferit la timp, mereu oferă clipe de bucurie pentru orice om. Totodată, ne bucură faptul că Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova nu uită și de etnicii bulgari din Parcani”, a spus Olga Denova, pedagog, Școala Muzicală Parcani.

Produse alimentare de primă necesitate au fost distribuite pensionarilor, dar și persoanelor defavorizate social din satul Colibabovca.

„Ne bucurăm ne spus de mult că nu suntem uitați și că cineva are grijă de noi. Acest ajutor e ceva ce ne oferă încredere în ziua de mâine”, ne-a mărturisit Irina Șavrieva, locuitoare a satului Colibabovca.

Membrii echipei ARBOM s-au bucurat de recunoștința venită și din partea Mariei Aricova, care la fel s-a aflat în lista beneficiarilor.

“Mereu e plăcut să știi că ai susținere de undeva. Iar acest ajutor e ceea de ce te poți bucura, atunci când nu întotdeauna îți poți permite anumite lucruri ”, a spus femeia.

,,Suntem foarte bucuroși că etnicii bulgari ce locuiesc în satul Colibabovca ne-au primit cu zâmbete și cuvinte bune. Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova va face tot posibilul ca efectul acestor acțiuni să genereze emoții pozitive oamenilor”, a spus Alexandr Borimecicov, director ARBOM.

De când a fost lansată campania socială în susținerea etnicilor bulgari, în luna aprilie, de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova deja peste 2 000 de beneficiari s-au bucurat coletele cu produse alimentare de primă necesitate.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu