NOUTĂȚI

Aproximativ 240.000 de cetățeni moldoveni de peste hotare și-au exercitat dreptul la vot la scrutinele din 20 octombrie

Compus de Redacția STAR

Aproximativ 240.000 de cetățeni moldoveni de peste hotarele țării și-au exercitat dreptul la vot la scrutinele din 20 octombrie, ceea ce este cu aproape 100.000 de alegători mai mut comparativ cu turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2020. Dis-de-dimineață, diaspora moldovenească a format cozi de zeci de metri la secțiile de votare din capitalele europene. Unii cetățeni au străbătut mii de kilometri pentru a-și exercita dreptul la vot.

„-Cât timp ați făcut pe drum? –Patru ore, pentru că s-a condus cam greu, pentru că ploua afară, foarte tare a plouat, aproape de Oslo.  Asta nu ne-a încurcat să venim la vot. Da suntem stabiliți aici, dar oricum, ne doare inima pentru țara noastră.”

„Am venit din Belgrad, Serbia, pentru a vota la secția din Budapesta pentru alegerile prezidențiale și referendum.”

„Am hotărât să vin din Koreea de Sud, aici în Japonia, la Tokyo să-mi exprim și eu speranța că țara noastră va continua acest drum frumos spre dezvoltare.”

„Am venit atât de matinal deoarece este o zi foarte specială pentru Moldova.”

În Italia, unde se află cea mai mare comunitate de moldoveni, au fost deschise 60 de secții de votare. 

„Iată acestea sunt cozile de la Padova. La moment avem peste 500 de persoane care și-au exprimat votul.”

„Am așteptări foarte mari pentru… am o dorință să avem o viață și un viitor mai bun pentru republica Moldova. ”

În București cozile au fost atât de mari, încât trei secții de votare și-au prelungit programul cu 2 ore.

„Cam așa se prezintă situația la București. Aceasta este coada la una dintre secțiile de votare ”

 „Vreau să mă bucur de țară, unde am stat unde m-am născut și unde îmi sunt înmormântați părinții. Copii sunt plecați toți, dar vreau ca țara să înflorească ”

„Am să spun așa băbește că cu rușii am fost am văzut, acum hai să vedem și cu Europa.”

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu