Antrenorul de ciclism al lui Valerian Răilean, adolescentul lovit mortal cu mașina, la Stăuceni a fost pus miercuri sub învinuire. Procurorii cer o pedeapsă de un an și șase luni cu suspendare pentru neglijență în serviciu. Asta deoarece inculpatul și-a recunoscut vina și a colaborat cu ancheta. În cadrul ședinței de judecată, tatăl băiatului decedat a prezentat înregistrări video, care demonstrează că antrenorul obișnuia să aplice violența ca metodă de educare. Imaginile nu au fost luate, însă în calcul de instanță așa cum acestea nu au fost anexate la dosar.
Potrivit învinuirii, antrenorul școlii de ciclism ar fi încălcat ordinul instituției sportive în cadrul căreia era angajat. Acesta le-ar fi dar indicații directe celor doi adolescenți să se deplaseze de sine stătător pe traseu spre orașul Cricova, fără a-i însoți, așa cum cerea regulamentul.
,,Nu se admite în ciclism profesionist. Întotdeauna este o mașină de supraveghere. Dacă mașina de supraveghere era în spatele copiilor nu se întâmpla această tragedie. Nu vreau să mă răzbun! Pe Valerian din păcate nu-l mai întorc, dar vreau să fie o lecție și pentru alții care procedează la fel și nu-și dau seama de consecințe”, a spus Alexandru Coșcodan, tatăl băiatului decedat.
Dosarul pe numele antrenorului se va examina într-o procedură simplificată așa cum acesta și-a recunoscut vina și a colaborat cu ancheta.
,,-De ce ați decis să vă recunoașteți vina? – Fără comentarii. – Regretați cele întâmplate?”
Procurorul de caz a refuzat să ofere mai multe detalii pentru presă.
,,-Câți bani ați cerut pentru inculpat? – Este indicat în ordonanță”.
Și avocatul acestuia a refuzat să facă mai multe declarații.
,,-Este decizia dumnealui. O să fie pronunțată sentința și atunci o să faceți cunoștință ce este indicat în ea”.
În cadrul ședinței de miercuri, Alexandru Coșcodan, tatăl victimei, a declarat că antrenorul obișnuia să aplice violența ca metodă de educare și a prezentat înregistrări video în acest sens. Vă avertizăm că imaginile vă pot afecta emoțional.
Imaginile nu au fost luate în calcul de instanță așa cum acestea nu au fost anexate la dosar.
,,Strigător la cer. Parcă-s anii 90. De ce noi fiind în secolul XXI. – Când ați aflat despre aceste înregistrări? – După moartea lui Valerian. – De unde? – De la un coechipier de-al lui care a mers la armată și l-am rugat să-mi lase ce poze are cu Valerian șu întâmplător am dat de aceste înregistrări video. – Nu admiteți faptul că ar fi fost în joacă? – Pot să admit dacă era vorba doar e coechipierii lui, știți așa ca băieții mai în joacă, dr un antrenor cu așa experiență vastă, om în vârstă”.
Un alt inculpat în cazul bicicliștilor David Melnic și Valerian Răilean, șoferul Fiodor Doicov, care a spulberat pe șosea cei doi bicicliști minori, la Stăuceni, provocând decesul unuia dintre ei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis. Decizia a fost pronunțată pe 20 iulie 2023. Totodată, acesta a fost privat de dreptul de a mai conduce mijloace de transport și potrivit avocatului său Adrian Cojocaru, trebuie să achite prejudiciu moral – un milion de lei pentru familia lui Valerian și 500 de mii de lei pentru mama biciclistului care a rămas în viață. În cazul antrenorului de ciclism, familia Coșcodan nu a avut pretenții de despăgubiri morale sau materiale. Acesta își va afla sentința pe 3 noiembrie.