Majorarea tarifului la gazele naturale se amână. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis să transfere ședința programată pentru miercuri, în care urma să fie examinată solicitarea companiei Moldovagaz privind creșterea prețurilor pentru consumatorii finali. ANRE a invocat necesitatea unei analize suplimentare a volumului mare de informații. Imediat după anunțul ANRE, deputatul PAS Radu Marian a declarat că Parlamentul va organiza audieri publice pe tema situației din sectorul energetic. Chiar și așa, autoritățile nu par să fie prea optimiste. Premierul Dorin Recean a avertizat, în debutul ședinței de Guvern, că „ne așteaptă o iarnă grea.”
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică ar putea aproba solicitarea de majorare a tarifului la gaze, înaintată de „Moldovagaz”, deja vineri. Dacă ANRE va da undă verde, consumatorii casnici vor plăti 17,46 lei pentru un metru cub de gaz, față de 13,12 lei cât plătesc în prezent. Astfel, tariful va crește cu peste 33%. ANRE se va pronunța asupra solicitării vineri, 29 noiembrie, într-o ședință programată pentru ora 10.00.
Potrivit lui Vadim Ceban, directorul Moldovagaz, această creștere neașteptată a fost cauzată de faptul că prognozele companiei din luna mai nu s-au confirmat.
,,În luna mai, când am prognozat, am planificat prețurile de achiziție în trimestrul patru, a fost o prognoză mult mai optimist, dar ajung la etapa de procurări propriu – zise, în trimestrul patru, prețurile au crescut. Respectiv, aceasta este cauza principal. În jur de 30 – 33 de procente avem creșterea anume prețului de cumpărare a gazelor naturale în comparație cu cheltuielile planificate în trimestrul patru’’.
Și ministrul Energiei, Victor Parlicov, susține că autoritățile nu au putut anticipa o creștere a tarifelor.
,,Desigur că atunci când eu sau domnul prim-ministru facem anumite declarații cu privire la tarife, noi ne bazăm pe informații care vin de la companii și de la reglementator. Da, cel mai probabil, în septembrie nu exista… Ați văzut ce s-a întâmplat cu prețurile la burse, ați văzut ce s-a întâmplat, în special, după lunile octombrie și noiembrie. Cu certitudine, se examinează majorarea volumului de compensații’’.
În contextul eventualelor majorări, deputatul Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, anunță că legislativul va organiza audieri publice pe tema situației din sectorul energetic.
,,Deci a fost niște declarații, anumite responsabili de energie care spuneau lucruri și acuma s-întâmplă un pic altceva. Da într-adevăr noi vedem că prețurile pe piața internațională au crescut destul de mult, în ultimele săptămâni, într-adevăr noi nu putem să controlăm acest aspect. Dar vrem să vedem dacă se putea face altceva. Și ce putem face noi în viitor în special, ca să reducem riscuri s-avem aceste situații în studii, destul de mari’’.
Analistul Veaceslav Ioniță sugerează că majorarea bruscă a tarifelor și ședința rapid convocată a ANRE indică o posibilă influență externă din partea Rusiei.
,,Eu am o singură explicație – cel mai probabil este o condiționalitatea a Federației Ruse și noi acuma dând gaz, că noi luptăm ca separatiștii transnistreni să aibă gaz, îndeplinim aceasta condiționalitatea. Mă uit cu rapiditatea cu care ieri se înregistrează solicitarea, iar ANRE-ul tot ieri public că azi va avea loc ședința. Eu sper foarte mult că Procuratura Anticorupție va afla toate circumstanțele acestui caz’’.
Am decis să aflăm de la locuitorii Chișinăului cât de mult îi va afecta posibila majorare a tarifelor.
,,O să fie greu pentru Dvs? – Pentru toți o să fie greu, eu cred. – Cât de greu? Adică cu o treime se scumpește cel mai probabil. – Ăi și? Prima dată?’’.
,,-Desigur, e rău. Totul se scumpește, evident. Oare când s-a scumpit ceva, a fost bine?- Va fi mult mai greu cu această scumpire? – Desigur, cu o asemenea pensie nu e deloc ușor’’.
,,Noi nu putem schimba nimic. Asta dacă nu schimbă acei de la guvernare, noi poporul nici atâta nu schimbă. – Dar pentru Dvs personal o să fie tare greu, sau de exemplu, beneficiați de compensații? – Pentru toți ar să fie greu’’.
Între timp, premierul Dorin Recean a avertizat populația că ar trebui să se pregătească pentru o iarnă dificilă.
,,Dragi cetățeni, trebuie să fiu onest cu Dstră. Avem de confruntat o iarnă foarte grea. A doua sursă a crizei este solicitarea de majorare a tarifului la gazele naturale. Este o solicitare care trebuia să fie analizată foarte atent și transparent de către ANRE. În orice caz, Guvernul va alături de cetățeni’’.
Autoritățile au menționat că, în acest an, compensațiile pentru gaz ar putea fi ajustate în funcție de majorarea tarifelor. Totodată, bugetul alocat pentru compensații, pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025, este de 2 miliarde de lei, cu 500 de milioane de lei mai puțin față de aceeași perioadă din sezonul trecut.
Lasă un comentariu