Angajații Energocom își exprimă dezacordul față de intenția Guvernului de a-l revoca pe directorul general Victor Bînzari. Într-o declarație comună, aceștia au respins acuzațiile lansate de prim-ministrul Dorin Recean și de fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, care au spus că Energocom nu s-a implicat în achiziția de gaze naturale pentru sezonul rece, lucru ce a dus, indirect, la creșterea tarifului.
Deciziile de achiziție ale SA Energocom au fost întotdeauna luate în conformitate cu strategiile energetice coordonate cu Ministerul Energiei, pe baza unui dialog instituțional constant, se arată în declarația angajaților Energocom. Ei au mai subliniat că stabilirea și implementarea politicilor energetice strategice revin, conform legislației, Ministerului Energiei. Energocom a respins orice încercare de a transfera asupra companiei responsabilitatea pentru decizii care depășesc mandatul său operațional.
Dorin Recean a declarat că între fostul ministru Victor Parlicov și șeful Energocom a existat un conflict personal.
,,Au existat diferite conflicte interne acolo și ei, în loc să se ocupe de energetică, s-au ocupat de aceste conflicte interne. În ceea ce privește coordonarea lucrurilor în sistem, cu părere de rău, aici au existat mai multe probleme și era sarcina ministerului să asigure comunicarea corectă. Noi am discutat acest conflict de ordin personal între ministrul Parlicov și domnul Bînzari’’.
După ce a fost demis, Victor Parlicov a spus că a propus în repetate rânduri demiterea șefului Energocom, întreprindere de stat care, potrivit lui, era direct responsabilă de achizițiile de gaze naturale.
,,Greșeala mea a fost că eu, cumva, mizam pe faptul că se va găsi o soluție fără să facem scandalizare sau demersuri oficiale. Eu consider, și domnul Bînzari recunoaște personal, că eu am solicitat înlăturarea lui din funcție acum multă vreme. Da, cooperarea dintre minister și Energocom a fost proastă, în special în acea perioadă. Propunerea mea era să fie sacrificat domnul Bînzari, dar s-a mers la pachet’’.
Am încercat să-i solicităm un punct de vedere lui Victor Bînzari referitor la acuzațiile aduse, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon. Anterior, el a spus că Energocom și-a îndeplinit toate atribuțiile.
Joi, prim-ministrul Dorin Recean a cerut trei demisii în domeniul energetic, pe lângă Victor Parlicov și Victor Bînzari, a plecat și Sergiu Tofilat, membru desemnat din partea societății civile în Consiliul de Observatori al Moldovagaz. Potrivit prim-ministrului, acțiunile celor trei au dus la achiziții nerentabile de gaze naturale și, ulterior, a fost necesară creșterea tarifului pentru consumatorii finali. Din 1 decembrie, tariful a crescu cu aproape 30 la sută
Lasă un comentariu