NOUTĂȚI

Alegerile au fost marcate de dezinformare și corupție electorală, fiind cele mai dăunătoare instrumente ale războiului hibrid al Kremlinului, a declarat Maia Sandu

Compus de Redacția STAR

Alegerile din Republica Moldova au fost marcate de un val de dezinformare fără precedent, care, alături de corupția electorală, au constituit cele mai dăunătoare instrumente ale războiului hibrid purtat de Kremlin împotriva democrației țării noastre, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul Forumului Mass-Media, organizat luni la Chișinău. Una dintre țintele principale ale atacului este parcursul european al Republicii Moldova, care beneficiază de susținerea unor oameni cu resurse uriașe, dar moldovenii trebuie să rămână uniți pentru a proteja adevărul și pentru a putea continua acest parcurs, consemnat în Constituție în urma referendumului.

Președinta Maia Sandu a declarat că alegerile din țara noastră, precum și cele din străinătate, au fost marcate în acest an de crize economice, inflație, războaie și, cu precădere, transformarea semnificativă a modului în care oamenii se informează.

,,În Republica Moldova, alegerile au fost marcate de un val de dezinformare fără precedent, menit să slăbească unitatea socială, să semene ură și neîncredere, să dezbine, să sperie, și, într-un final, să influențeze alegerea oamenilor. Dezinformarea și corupția electorală au fost două cele mai dăunătoare instrumente ale războiului hibrid purtat de Kremlin împotriva democrației noastre. Democrația este supusă unui atac masiv la nivel global. Presiunile asupra presei nu au fost niciodată mai mari”.

Lidera de la Chișinău a subliniat că pe ,, fondul acestor dificultăți fără precedent, presa din Moldova a răspuns cu exemple remarcabile de curaj și profesionalism”, aducând exemplu investigațiile realizate de jurnaliștii ,,Ziarului de Gardă”, Natalia Zaharescu și Măriuța Nistor, prin care au fost scoase la iveală schemele de corupție electorală în spatele cărora ar sta oligarhul fugar Ilan Șor și oamenii săi.

,,Le sunt recunoscătoare tuturor redacțiilor și jurnaliștilor care, zi de zi, fac știri, reportaje, emisiuni, investigații bazate pe fapte, și care oferă publicului o fereastră spre realitate”.

Șeful diplomației europene în țara noastră, Janis Mazeiks, a afirmat că dezinformarea nu au țintit doar alegerile parlamentare și referendumul republican constituțional, ci și viitorul țării noastre, distorsionând faptele, răspândint frica și exploatând vulnerabilitățile.

,,Acestea au încercat să prezinte Uniunea Europeană nu ca pe un partener pentru prosperitate și pace. Ele au vizat suveranitatea și identitatea Moldovei, și totuși în pofida acestor încercări moldovenii au rămas fermi, alegând dialogul în locul diviziunii, speranța în locul fricii și adevărul în locul minciunilor”.

Janis Mazeiks a mai spus că lupta cu dezinformarea este departe de a fi terminată.

,,Este o luptă pentru democrație, stabilitate și viitorul Moldovei, iar linia ei de front este aici, alături de dumneavoastră, dragi jurnaliști. Dezinformarea reprezintă o crimă împotriva democrației trebuie tratată ca atare”.

Șefa Consiliului de Presă, Viorica Zaharia a subliniat în cadrul forumului că presa se adaptează noilor condiții în care tehnologia vine cu avantaje și dezavantaje, subliniind că securitatea muncii și dezinformarea sunt temele forumului din acest an. Dar și dezbaterea privind fondul pentru subvenționarea mass-media, precum și conceptul noii legi referitoare la activitatea ei.

,,Lege care ar urma să fie examinată și adoptată în cursul actualei legislaturi parlamentare întrucât de acest document va depinde în viitor buna funcționare a media”.

Forumul Mass-Media a ajuns la a noua ediție, fiind organizat de Consiliul de Presă, alături de Asociaţia Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent și Asociaţia Presei Electronice. Evenimentul durează două zile cu participarea a peste 170 de persoane, printre ele fiind jurnaliști, experți din țară și din străinătate.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu