Agricultorii vor protesta din nou, miercuri, în fața Guvernului. De această dată, ei sunt nemulțumiți de faptul că Executivul nu a avizat, deocamdată, un proiect destinat depășirii crizei provocate de secetă. Iar în următoarea zi, fermierii vor picheta sediul Parlamentului. Pe lângă măsuri de sprijin în contextul secetei de vara trecută, agricultorii mai cer, prelungirea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase până în 2025, achitarea subvențiilor restante pentru 2023 și restituirea accizelor pentru 2024.
Am solicitat un comentariu la subiect de la reprezentanții Guvernului, dar nu am primit un răspuns. Tot joi, și profesorii vor protesta în centrul Capitalei. Dascălii cer creșteri salariale mai mari și sunt nemulțumiți de majorările prevăzute în legea bugetului pentru anul viitor. Anterior, ministrul Educației a anunțat că a identificat resurse necesare pentru a crește mai mult lefurile profesorilor care au grade didactice.
Lasă un comentariu