NOUTĂȚI

Aeroportul Internațional Chișinău își va gestiona direct spațiile destinate alimentației publice

Compus de Redacția STAR

Aeroportul Internațional Chișinău va prelua din 1 martie gestionarea directă a spațiilor comerciale din aerogară, după ce mai multe licitații pentru închirierea acestora au fost anulate. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de administratorul interimar al AIC Sergiu Spoială, care a dat asigurări că, datorită acestei decizii, prețurile vor fi corecte.

Administratorul interimar al Aeroportului Internațional Chișinău a anunțat că aerogara intră într-o nouă fază de dezvoltare, care are ca obiectiv modernizarea serviciilor, îmbunătățirea experienței pasagerilor și creșterea eficienței operaționale.

,,Suntem convinși că pe termen lung această schimbare va aduce beneficii semnificative pentru toți cei care tranzitează Aeroportul Internațional Chișinău. Această inițiativă face parte dintr-un plan mult mai amplu de dezvoltare a Aeroportului Internațional Chișinău care include: extinderea și modernizarea terminalului pentru un flux mai eficient al pasagerilor. Doi. Îmbunătățirea infrastructurii de securitate”, a spus directorul interimar al Aeroportului, Sergiu Spoială.

Roman Cojuhari, directorul Agenției Proprietății Publice, s-a arătat încrezător că Aeroportul Chișinău va reuși să obțină un profit mai mare în urma acestei decizii.

,,Datorită echipei manageriale profesioniste și colectivului profesionist din cadrul întreprinderii dă dovadă că rezultatele care le-am anunțat, acel profit de peste 350 de milioane și veniturile în creștere. Dă dovadă că Aeroportul este administrat bine”.

De peste un an, autoritățile au încercat să dea în chirie spațiile comerciale din aeroport, însă toate licitațiile organizate au eșuat, din cauza faptului că se înscria o singură companie.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu