Adda și Cătălin Rizea l-au sărbătorit pe băiețelul lor, Alexandru, care a împlinit opt ani. Pentru a-i face ziua de neuitat, părinții i-au pregătit o surpriză specială: un tort adus direct pe terenul de fotbal, unde se afla alături de prietenii săi. Cu această ocazie, Adda a împărtășit pe rețelele de socializare un mesaj emoționant despre ziua în care a devenit mămică și cum acel moment le-a schimbat complet viața.
Artista este cunoscută nu doar pentru muzica ei, ci și pentru devotamentul față de familie. Ea și soțul său, Cătălin Rizea, formează un cuplu unit și se implică activ în creșterea lui Alexandru, încurajându-l să participe la diverse activități și sprijinindu-l necondiționat.
În mesajul publicat, Adda a reflectat asupra primelor clipe trăite alături de fiul lor, în urmă cu opt ani, mărturisind cât de recunoscătoare este pentru darul pe care l-a primit. Artista a subliniat că Alexandru a moștenit cele mai bune trăsături de la ambii părinți și a mulțumit divinității pentru tot ce a adus în viața lor.
„Acum 8 ani, pe vremea asta, mă perpeleam în pat de pe-o parte pe alta! Număram orele. Știam că de dimineață, la ora 10:00, trebuia să fiu la spital. Aveam 24 de ani și 86 de kg. Voiam să-l cunosc pe Alex cât mai repede, dar în același timp parcă îmi doream să mai stea în burtică pentru că aveam emoții uriașe. Da’ nici să mai stea acolo nu era bine, că îmi lua 10 minute să mă ridic din pat. Nu-mi vedeam degetele de la picioare de burtă. Îmi lua 5 minute să mă încalț. Eram un copil care urma să aducă pe lume un alt copil. Speriată, entuziasmată, emoționată, fericită și… habar n-am cum… știu doar că tremuram și aveam inima cât un purice.
Acum beau un Hugo și simt doar recunoștință! Pentru tot! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cel mai bun, iubitor, frumos, sufletist copil! Care a luat de la mine și Cătă tot ce e mai bun! Și de la mine și Cătă și tot neamu’ toată încăpățânarea, pisălogeala, dar și ambiția, determinarea și perfecționismul. Aah… și pofta de dulce! Are cele mai tăioase și faine glume. De multe ori, îți ia un pic să te prinzi că a făcut mișto de tine! E un pupăcios și iubește pe toată lumea. Împarte tot cu toți copiii! E la fel de ‘fraier’ ca mine și Cătă. Și-ar da și hainele de pe el. Dar, tot cred că, până la urmă, asta e o calitate!
Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot! Și ajută-mă să mă ducă bibilica să-l cresc așa cum trebuie! Ține-l sănătos și fii lângă el mereu! La mulți ani, inima mea, Alex!”, a scris Adda pe rețelele de socializare.
Adda și Cătălin Rizea și-au surprins fiul cu o zi specială chiar înainte să împlinească 8 ani. Cei doi l-au dus la un meci de fotbal, unde echipa favorită a micuțului a ieșit învingătoare, aducându-i și mai multă bucurie. Alexandru este pasionat de fotbal, se antrenează regulat și face parte dintr-o echipă de juniori.
„Cel mai frumos cadou pentru Alex! Peste o oră împlinește 8 ani, iar Rapidul a câștigat cu 5-0! La mulți ani”, a scris Adda pe rețelele de socializare.
Adda și Cătălin Rizea sunt căsătoriți de 8 ani și formează unul dintre cele mai longevive și îndrăgite cupluri din showbiz. Acest lucru a fost evident și în timpul competiției Asia Express, unde au făcut o echipă de neuitat. Recent, artista a dezvăluit câteva secrete din viața de cuplu, „trădându-l” într-un mod amuzant pe soțul său.
„Eu nu îi cer părerea lui Cătălin, nu țin cont de părere lui atunci când vine vorba de ținute, de make-up. Niciodată nu îl întreb, mai degrabă îi cer părerea lui Alex. Copiii sunt foarte sinceri și am încredere că mi-ar spune dacă îmi stă bine cu ceva sau nu. În schimb, Cătă îmi dă teroare efectiv. Eu i-am pregătit lui absolut tot, frumos. Pentru că nu doar dulapul meu arată bine, ci și al lui și al lui Alex, fiul nostru. Eu i-am pus toate hainele pe nuanțe, pe degrade-uri. Are separat hainele albe și cele negre. Sunt foarte bine organizate, ca să poată soțul meu să își facă ținutele. Dar cu toate acestea, el face haos, evident. Degeaba mă chinui eu și le așez mereu, pentru că oricum nu am ce face și e dezastru. În plus, mă mai și întreabă mereu cu ce să se îmbrace, dacă merge aia cu aia. Tot timpul mă terorizează. Bine, deja lumea știe că eu am o problemă cu organizatul, cu curățenia. Vreau pe această cale să anunț că nu mai am doar 6 aspiratoare, ci acum am 7. Am mai achiziționat unul. Iar unuia i-am pus și nume, îl chemă Curățel. Acum aș mai vrea un robot din acela care fierbe tot, un steamer, ca să dezinfectăm totul”, a declarat Adda pentru Cancan.
Lasă un comentariu