STARNEWS

A doua sarcină, o poveste despre provocări, bucurii și recunoștință. Un interviu cu prezentatoarea Lili Lozan

Compus de Carolina Digori

A deveni mamă este o experiență transformatoare, plină de emoții contradictorii și momente de neprețuit. Lili Lozan, cunoscută pentru sinceritatea și optimismul ei, ne-a împărtășit povestea pe care a trăit-o în doua sa sarcină, un drum pe care l-a parcurs cu multă iubire, dar și cu câteva provocări de care nu s-a ferit să vorbească.

A doua sarcină a fost foarte dorită de Lili, dar, așa cum se întâmplă adesea în viață, nu a venit imediat. După ce primul copil, Adrian, a umplut deja casa de bucurie, Lili își dorea o a doua fetiță sau băiețel, dar, în ciuda dorinței de a deveni din nou mamă, sarcina întârziase să apară. Lili nu s-a lăsat copleșită de gânduri așa că și-a îndreptat energia către proiecte profesionale și planuri pentru viitor.

Cum se întâmplă uneori în viață, surprizele vin când ne așteptăm cel mai puțin. După o vacanță, când Lili a început să nu se simtă bine, s-a prezentat la medic pentru a vedea care este motivul. Vestea pe care a primit-o la ecograf a fost o adevărată minune – era însărcinată!

,,Fericirea mea a fost supremă când am aflat ca sunt însărcinată a doua oară și Adrian nu o să fie singur. Pot să spun cu toată sinceritatea, am simțit că e fată și la USG nu m-am mirat  deloc, evident m-am bucurat, dar avea să mă bucur la fel dacă era și băiețel. Niciodată nu am vrut ceva anume, dar i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru dar’’.

A doua sarcină a fost o experiență mult mai diferită față de prima, iar Lili a avut parte de câteva provocări neprevăzute. În primul trimestru, toxicoza a fost mult mai severă decât la prima sarcină.

,,Nu puteam mânca decât mure și afine. Al doilea trimestru ceva mai ușor, ca în trimestru trei să simt tot ce poate simți o gravidă. A fost mai complicată decât la primul copil, am luat mai multe kg, dar e vorba de simptome firești, nu de ceva complicații’’.

Totuși, în ciuda provocărilor, Lili a reușit să își păstreze calmul și să se bucure de fiecare moment.

„Am avut încredere în medic și în procesul natural al sarcinii”, mărturisește ea.

În această, a doua experiență de sarcină, a simțit că este mai relaxată și mai încrezătoare, iar emoțiile erau diferite față de prima dată când a fost însărcinată cu Adrian.

Ce ține de numele deosebit al micuței, Lili își amintește că, atunci când a văzut pe Instagram numele „Brianna”, ceva din acea combinație de litere i-a rămas în minte și i-a spus soțului ei că, dac va fi într-adevăr o fetiță în burtică, va purta acest nume.

,,I-am zis soțului, diseară mergem la USG și dacă e fată e Brianna, iar Ștefania a vrut soțul și când le-am pus unul lângă altul ne-a plăcut mult’’.

Cu toate provocările și oboseala ce vine la pachet cu sarcina, nașterea și creșterea copilașilor, Lili ne vorbește despre recunoștința profundă pe care o simte pentru cei doi copii ai săi.

„Mă rog să fim sănătoși cu toții și să ținem minte că asemenea momente sunt unice și nu se întorc”, spune ea cu o voce caldă, plină de emoție.

Drumul pe care îl parcurge o mamă poate fi „greu, provocator și obositor”, dar pentru Lili, este o etapă pe care o îmbrățișează cu tot sufletul.

În ciuda tuturor provocărilor,Lili ea consideră că viața sa este acum completă, iar dragostea și recunoștința pentru familia sa sunt ceea ce o motivează să înfrunte fiecare zi cu un zâmbet.

,,Viața mea de când sunt mamă e plină cu de toate, dar mă declar pe deplin fericită și împlinită”.

Povestea lui Lili Lozan despre a doua sarcină este o lecție despre iubire, răbdare și recunoștință. Deși sarcina a fost mai dificilă decât prima, Lili a reușit să transforme fiecare provocare într-o oportunitate de a învăța și de a se bucura de darul vieții.

Mulțumim, dragă Lili că ai împărtășit această experiență cu noi!

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu