O adolescentă de 13 ani a murit după ce casa în care locuia a fost făcută scrum. Tragedia s-a produs joi,în satul Parcani, raionul Șoldănești. Fata era singură acasă în momentul în care a izbucnit încendiul. Flăcările au fost observate de o localnică care a alertat imediat salvatorii și pompierii.
La o zi de la producerea tragedie, mirosul puternic de fum încă persistă în apropierea casei transformată în scrum. Vecinii presupun că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit. Fata obișnuia să-și încălzească mâncarea la o plită electrică, ceea ce a adus la tragedie.
,,La fața locului au intervenit patru echipaje de salvatori și pompieri. A ars o suprafață de 63 de metri pătrați. A fost găsit corpul carbonizat al acestei fete. Cauza urmează să se stabilească”, a declarat LIlian Pușcașu, purtător de cuvânt al IGSU.
Minora avea probleme de sănătate mintală, nu vorbea și nu a putut striga după ajutor.
,,Nu se auzea nimeni răcnind, nu s-a auzit nică, dar deam ardea coridorul, pe afară, înăuntru nu era chip. Salvarea foarte repede a venit, nici 10 minute nu a trecut. Pompierii mai greu. Ei nu de mult timp s-au mutat aici. O vedem aici prin ogradă”.
Un alt vecin al familiei ne-a mărturisit că fetița rămânea deseori singură acasă. Mama ei ar fi consumat ocazional alcool, iar în momentul tragediei, femeia se afla în altă localitate. Atunci când autoritățile locale au anunțat-o despre cele întâmplate, femeia a crezut inițial că este o glumă.
,,Familia face parte din categoria de familii social-vulnerabile, stă în evidența asistenței sociale, ea singură a recunoscut că nu e prima dată când a mai lăsat-o și nu s-a întâmplat”, a aspus Valeriu Lopaci, primarul satului Parcani.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Șoldănești, Elena Băetrău, a precizat pentru ONE TV că oamenii legii au pornit un proces penal pe acest caz.
De la începutul anului, înțara noastră s-au produs 1 112 incendii în care și-au pierdut viața 63 de persoane, inclusiv 3 minori.
Lasă un comentariu