NOUTĂȚI

Peste 270 de secții de votare ar putea fi deschise pentru cetățenii din afara țării la scrutinele din octombrie

Compus de Redacția STAR

Două sute șaptezeci și opt de secții de votare ar urma să fie deschise în afara țării în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional, din 20 octombrie. Comisia Electorală Centrală a publicat lista preliminară a secțiilor. Cele mai multe ar urma să fie deschise în Italia – 62 la număr.

În Federația Rusă se propune deschiderea a 29 de secții de votare, iar în Germania-23. 21 de secții de votare ar urma să fie deschise în Frața și Statele Unite ale Americii, iar în Marea Britanie – 17. Peste Prut ar putea fi 16 secții.

Datele se pot schimba în funcție de numărul moldovenilor care se înregistrează prealabil. Acest lucru va fi posibil până în data de 6 septembrie. Până acum, pe pagina CEC s-au înregistrat în prealabil peste 5400 de persoane. Cei mai activi sunt moldovenii din Federația Rusă, Germania și Italia. La alegerile parlamentare din 2021, peste hotare au fost deschise 150 de secții de votare.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu