O mașină a fost distrusă parțial după ce a fost cuprinsă de flăcări pe strada Bucovina din Capitală. Incendiul s-a produs luni. Din fericire acesta nu a făcut victime.
La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a luptat aproape jumătate de oră cu flăcările. Focul a distrus motorul și habitaclul. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență urmează să stabilească în ce circumstanțe s-a produs incendiul. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului, au fost înregistrate 90 de incendii ce au vizat mașini.
Lasă un comentariu