Consiliul Concurenței dezminte faptul că ar fi aplicat amendă în valoare de 268 de milioane de lei fabricii japoneze de cablaje din Orhei „SE Bordtneze” și denunță o campanie de dezinformare cu implicarea politicienilor. Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, susține că această sumă reprezintă diferența dintre valoarea investițiilor într-o clădire de producere, indicate de întreprindere pentru a fi scutită de plata impozitelor pentru câțiva zeci de ani și valoarea reală de piață a investițiile stabilită de un evaluator independent. Constatările Consiliului Concurenței au fost contestate la Curtea de Apel de compania niponă, care este rezident al filialei din Orhei a Zonei Economice Libere Bălți.
,,Tot litigiul sau dosarul a apărut în urma diferenței pe care noi am identificat-o. Valoarea declarată a investițiilor realizate și valoarea de piață, care a fost confirmată printr-un raport efectuat de către un evaluator independent. Și acest raport a fost prezentant tot de părțile care au fost implicate. Iată acea sumă de 268 de milioane de lei, ea și constituie această diferență între valoare declarată a investițiilor”.
Conducerea Consiliului de Concurenței a făcut aceste precizări în contextul în care unii politicieni care și-au anunțat candidatura la alegerile prezidențiale au răspândit informații privind intenția investitorului nipon de a pleca din Moldova din cauza unei amenzi de milioane. Alexei Gherțescu a mai spus că întreprinderea poate efectua o nouă evaluare a investițiilor pe care le-a făcut.
,,Nimeni nu încurcă ca o altă evaluare de piață să fie făcută la acest obiect imobiliar, ca acest raport să ne confirme cifrele prezentate de către întreprindere. Și acest raport să ne fie prezentat. Și noi vom putea în baza unei notificări să reevaluăm toată această tranzacție între Primăria Orhei și Întreprinderea Sumitomo”.
Deasemenea, Alexei Gherțescu a comentat și informațiile, potrivit cărora, în anul 2022, unii membrii din fosta componență a Consiliului Concurenței ar fi solicitat mită de la conducerea companiei de producere a cablajelor auto ca în raport să nu fie reflectată acestă discrepanță de milioane de lei. Președintele Consiliului Concurenței susține că a sezizat CNA pe marginea acestui caz, însă nu știe la ce etapă se află ancheta. ONE TV a solicitat de la CNA și de la Procuratura Anticorupție informații despre această anchetă, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.
Președintele Consiliului Concurenței a făcut apel la unii politicieni care s-au referit la acest subiect să nu mai răspândească falsuri și a avertizat că îi va ataca în judecată pentru denigrarea imaginii înstituției. Un reprezentat al producătorului de cablaje auto vizat ne-a spus că, deocamdată, compania „SE Bordtneze” nu oferă comentarii la acest subiect, precizând că va fi publicat ulterior un comunicat de presă.
Lasă un comentariu