Onorarii dubioase de cinci milioane de lei din bugetul „Termoelectrica” au fost adjudecate de către un fost director al întreprinderii, unii angajați, dar și de către administratori de insolvabilitate. Informația scandaloasă a fost prezentată presei de către directorul interimar al întreprinderii, care este cel mai mare producător de energie termică și electrică aflat în proprietatea statului. La un an de la numirea în funcție, Iurie Razlovan a reclamat, de asemenea, că a depistat lipsa la întreprindere a 50 de tone de fier uzat, dar și alte bunuri în valoare de șapte milioane de lei. El a mai precizat că în cazul unor ilegalități a sesizat procurorii, iar în privința altor nereguli a aplicat sancțiuni disciplinare.
,,Este vorba despre niște onorare de succes, care s-au achitat din contul întreprinderiei câtre unei administratori și funcționari din cadrul întreprinderei. Suma lor depășește cinci milioane de lei. Foarte importantă cifra. Materialile au fost transmise la procuratură și recent procuratura a confirmat că pe cazul respectiv este deschis dosar penal”.
Directorului interimar „Termoelectrica” a refuzat să precizeze numele funcționarilor și administratorilor întreprinderii care au beneficiat de onorarii de lux, precizând doar că aceste onorarii au fost achitate în perioada 2020 -2021. Se știe că în această perioadă directorul „Termoelectrica” a fost Veceslav Eni.
De notat că lipsa bunurilor în valoare de șapte milioane de lei a fost stabilită în timpul inventarierei efectuată de actualul director interimar Iurie Razlovan, după numirea în funcție. Iar lipsa fierului uzat a fost descoperită în timpul reparației unui cazan pe gaze. Persoanele care s-ar face vinovate de aceste nereguli au fost demise sau au achitat prejudiciul cauzat. Potrivit lui Razlovan, depistarea acestor probleme a permis stabilizarea financiară la „Termoelectrica”, deși situația la intreprindere continuă să fie dificilă.
,,Noi avem situația financiară stabilă. Tot ce ține de consumurile noastre, de combustibil, materiale, salarii, altele, noi suntem la zi, întreprinderea nu a generat datorii suplimentare. Anul 2022 a fost un an cu pierdere 230 și ceva de milioane. Anul ăsta îs 43 de milioane, deci aproximativ cu 190 de milioane de lei noi am reușit să deminuăm pierderile”.
De asemenea, conducerea „Termoelectrica” a menționat că a reușit să reducă chletuielile întreprinderii datorită modernizării utilajelor, înlocuirea țevilor pe traseul de transportare a agentuluiu termic, reparația cazanelor și optimizarea consumului de combustibil. Potrivit lui Razlovan, toate acestea au permis reducerea tarifului pentru căldură de la 3577 de lei la 1824 de lei pentru o gigacalorie.
,,Da, în mare parte, deminuarea asta semnificativă, îî datorată faptului cum au evaluat prețurile la gaze naturale, însă mai sânt și câțiva factori care țin de gestionarea corectă a resurselor care le are întreprinderea, cum ar fi – consumul specific de combustibil și modificarea planului de producție”.
Iurie Razlovan a fost numit director interimar la „Termoelectrica” în iulie 2023, după ce predecesorul său Vasile Leu a fost somat de premier să-și dea demisia, în urma scandalului legat de îngroparea unei cantități de păcură necalitativă pe teritoriul companiei. Leu a condus întreprinderea din 2021 până în 2023.
Lasă un comentariu