Doliu în lumea muzicii populare din Republica Moldova. Artistul poporului Anatol Latîșev s-a stins din viață, duminică la vârta de 63 de ani. Anunțul a fost făcut de interpretul Gheorghe Țopa pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, Anatol Latîșev a decedat din cauza mai multor boli cronice de care suferea.
Gheorghe Țopa spune că a legat o prietenie strânsă cu Anatol Latîșev încă de pe băncile Colegiului de Muzică Ştefan Neaga din Chişinău, unde el era cel mai bun student.
,,El a construit și o biserică în sat la el. Este o pierdere mare. În primul rând el are o voce neconfundabilă, o voce pusă. Noi am făcut studii la Ștefan Neaga la canto, la muzica academică și el era cel mai bun student. El totuși a ales muzica populară. Prin cânticele lui Sulac, el îl copia întocmai”.
Anatol Latîșev a cucerit publicul din țara noastră în anii 90, prin parodiile pe care le făcea, mai ales la adresa maestrului Nicolae Sulac.
Colegii de scenă spun că Anatol Latîșev era un om plin de viață și era îndrăgostit de muzica populară, chiar dacă talentul său nu a fost valorificat o anumită perioadă.
,,A fost un mare suflet de om și artist. Cântece frumoase și a fost îndrăgostit de muzica populară indiferent. Paote nu a avut susținerea ceea de care trebuia de la bunul început, dar până la urmă el totuși a devenit un mare, mare cântăreț și mare mare om. Regretele noastre și condoleaței familiei”, a spus artistul Nicolae Glib.
,,De câte ori ne întâlniam la diferite evenimente, spectacole un om extraordinar de bun. Nu am mai văzut în viața mea un om atât de bun la suflet, interpret, o voce fumoasă, o cultură. Un om cu totul și cu totul deosebit. Îmi pare foarte foarte rău”, a spus artista Valentina Cojocaru. OJOCARU
ARTISTĂ
VO: Anatol Latîşev s-a născut în data de 23 martie 1961, în satul Dobrogea Nouă din raionul Sîngerei. Timp de 20 de ani, a fost angajat în Orchestra de muzică populară „Fluieraș”, unde a colaborat timp de cinci ani cu marele maestru Nicolae Sulac. În ultimii ani, Anatol Latîșev colabora cu Orchestra „Trandafir de la Moldova”. Anatol Latîșev a fost Artist al Poporului și membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova.
Lasă un comentariu