NOUTĂȚI

Fostul procuror anticorupție Victoria Furtună și profesorul Ștefan Savițchi au anunțat că vor candida la alegerile prezidențiale

Compus de Redacția STAR

Încă două persoane aspiră la funcția de președinte de țară printre care și fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, care a figurat într-o cauza penală pentru divulgarea intenționată a datelor urmăririi penale. Aceasta și-a anunțat candidatura, venind cu acuzații, inclusiv la adresa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Furtună a declarat că dacă Maia Sandu va câștiga un nou mandat prezidențial, acesta va începe cu un război, iar frontul va fi în regiunea transnistreană unde sunt disclocate ilegal trupe rusești. Președinția refuză să comenteze aceste acuzații.

Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, și-a anunțat intenția de a participa în cursa prezidențială prin intermediul unui videoclip filmat în orașul Tiraspol din regiunea separatistă transnistreană. Cu un porumbel alb în mâini și pe fondul unei piese sinistre, aceasta a lansat acuzațiile la adresa Maiei Sandu care a anunțat anterior că va candida pentru un nou mandat.

,,Am aflat că al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu va începe cu un război, al doilea front în Transnistria, război împotriva păcii este în pregătire activă. Tot ajutorul străin în bani, cadre, arme, tehnică, pe parcursul ultimilor doi ani a fost doar pregătirea evenimentelor din toamna care vine. De aceea mă înscriu în cursa prezidențială, voi face tot posibilul pentru ca războiul să nu vină în casă noastră comună, noi putem opri calea războiului spre Europa, aceasta este promisiunea pe care mi-o asum azi”.

Victoria Furtună a demisionat din funcția de procuror anticorupție în martie. Tot în luna respectivă, responsabilii Procuraturii Generale au cercetat actele din biroul său, acțiunile fiind efectuate într-un dosar penal pentru divulgarea intenționată a datelor urmăririi penale. S-a întâmplat după ce factori de decizie ai Procuraturii Anticorupție au reacționat la o presupusă scurgere de informație. În luna ianuarie, Victoria Furtună, care deținea atunci funcția de procuror, a intentat un dosar penal în urma unei plângeri depuse de un magistrat, dar ancheta penală a ajuns să fie investigată de alt procuror pe motiv că Victoria Furtună nu avea acces la secretul de stat încă din 2022.

Recent, cauza penală în care Victoria Furtună a avut statutul de suspect, a fost clasată ,,din motivul lipsei faptului infracțiunii”, au precizat, pentru ONE TV, reprezentanții Procuraturii Generale. Tot marți, profesorul Ștefan Savițchi, care este vicepreședinte al partidului „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”, a anunțat ca va candida independent la funcția de președinte, susținând că va „uni toate naționalitățile din Republica Moldova”.

,,Da-ți să facem o consolidare a cetățenilor și stânga, și dreapta. Referitor la limba limba rusă, da-ți să nu mai facem populismul acesta limba rusă, limbă de stat, să spunem că limba rusă este limba liberă de colaborare între minoritățile etnice pe care noi le avem pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Ștefan Savițchi, vicepreședintele Partidului „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”

Până acum, peste zece candidați și-au anunțat intenția de a participa la alegerile prezidențialele. Printre ei se numără actualul președinte al țării Maia Sandu, fostul prim-ministru Vlad Filat, fostul prim-ministru Vasile Tarlev, fostul ministru al Afacerilor Externe, Tudor Ulianovschi, președintele PDCM, Ion Chicu, liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, fostul președinte al Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, și jurnalista Natalia Morari. Scrutinul prezidențial va avea loc în data de 20 octombrie, concomitent cu referendumul republican constituțional privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu