NOUTĂȚI

Cel puțin trei copii au murit, iar alți opt au fost răniți într-o sală de dans din Marea Britanie

Compus de Redacția STAR

Cel puțin trei copii au murit, iar alți 8 au fost răniți într-o sală de dans din orașul Southport din Marea Britanie după ce au fost atacați de un bărbat înarmat cu un cuțit. Cinci copii și doi adulți, care au încercat să-i protejeze au fost internați și se află în stare critică. Poliția a declarată că a reținut suspectul, un tânăr de 17 ani, cetățean britanic care locuia în orașul vecin. Motivele atacatorului sunt încă necunoscute.

„Când poliția a ajuns la fața locului, a fost șocată să găsească o mulțime de persoane, multe dintre ele fiind copii, victime ale unui atac sălbatic și care au suferit răni grave”, a spus Serena Kennedy, șefa POliției din Merseyside.

Două fete, una în vârstă de 6 ani și alta de 7 ani au murit pe loc. Din cauza rănilor, a doua zi la spital a decedat a treiea copilă, în vârstă de 9 ani. Regele Regatului Unit, Charles al III-lea, și prim-ministrul țării, Keir Starmer, au spus că sunt profund șocați de atacul terifiant.

„Condoleanțele și gândurile noastre sunt alături de victime, familiile și prietenii lor. Este aproape imposibil să ne imaginăm durerea prin care au trecut.”

Localnicii au adus flori și jucării lângă sala unde s-a produs tragedia.

Cel mai grav atac asupra copiilor din Marea Britanie s-a produs în 1996, când Thomas Hamilton, în vârstă de 43 de ani, a împușcat mortal 16 copii de vârstă preșcolară și pe profesorul acestora într-o sală de sport a unei școli din Dunblane, Scoția. Ulterior, Regatul Unit a interzis deținerea privată a aproape tuturor pistoalelor.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu