NOUTĂȚI

Biden a declarat într-un discurs adresat națiunii că s-a retras din cursa prezidențială pentru a „salva democrația”

Compus de Carolina Digori

Președintele Joe Biden a declarat miercuri într-un discurs adresat națiunii că s-a retras brusc din cursa prezidențială împotriva republicanului Donald Trump din cauza îngrijorărilor cu privire la viitorul democrației americane. În primele sale declarații publice de când și-a anunțat retragerea, Biden în vârstă de 81 de ani a mai menționat că predă ștafeta unei noi generații pentru a uni partidul și țara.

„Cred că plamersul meu ca președinte. Poziția de lider pe care o am la nivel internațional, viziunea mea asupra viitorului Americii, toate meritau un al doilea mandat. Dar nimic, nimic nu poate sta în calea salvării democrației noastre. Aceasta include ambiția personală. Deci, am decis că cea mai bună cale de urmat este să predau ștafeta unei noi generații. Este cel mai bun mod de a ne uni națiunea”.

Președinții americani se adresează națiunii din Briol Oval, doar în momente de criză sau pentru a face declarații politice majjore. Este al patrulea astfel de disurs pentru Biden, de când acesta a devenit președinte. În discursul care a durat aproximativ 11 minute, Joe Biden și-a prezentat realizările mandatului. El a spus că până pe 20 ianuarie 2025, atunci când acesta expiră, își va concentra eforturile, printre altele, să-l împiedice pe președintele rus Vladimir Putin să cucerească Ucraina, dar și să obțină oprirea războiului din Gaza. Biden a mai lăudat-o pe vicepreședinta Kamala Harris, care a obținut deja susținerea Partidului Democrat de a candida la Casa Albă.

„Vreau să-i mulțumesc vicepreședintei Kamala Harris. E expiremntată, e dură, e capabilă. A fost un partener incredibil pentru mine și un lider pentru țara noastră. Acum, alegerea depinde de voi, poporul american”.

Biden, la 81 de ani, cel mai vârstnic președinte din istoria SUA, a fost întâmpinat după discurs în Grădina Trandafirilor a Casei Albe cu aplauze și muzică, de câtre personalul său care s-a adunat să următească discursul. Donald Trump a fost mai puțin amabil. Într-o postare pe paltfoma sa de socailizare a scris că discursul lui Biden a fost „abia de înțeles”.

„Discursul din Biroul Oval al escrocului Joe Biden a fost abia inteligibil și atât de prost! Coruptul Joe Biden și mincinoasa Kamala Harris sunt o mare rușine pentru America – nu a existat niciodată un moment ca acesta!” a reacționat candidatul republican.

Partidul Democrat a început să discute despre retragerea lui Joe Biden acum o lună, după ce, conform sondajelor de opinie, acesta a pierdut dezbaterile împotriva lui Trump. Energizând mulți democrați ca fiind potențial prima femeie care ar putea ajunge la Casa Albă, Harris a consolidat rapid partidul în spatele ei. Campania sa a anunțat că a strâns, de duminică până acum, 126 de milioane de dolari. Un sondaj Reuters/Ipsos finalizat marți a arătat că Harris are un avans de două puncte procentuale față de Trump, 44% la 42%. Un sondaj CNN a arătat că Trump o conduce pe Harris cu 49% la 46%.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu