Vicepreședinta SUA Kamala Harris a câștigat sprijinul democraților pentru a fi nominalizată oficial drept candidat a partidului pentru cursa prezidențială. Un sondaj realizat luni seara de Associated Press a arătat că ea are de partea sa peste 2.500 de delegaţi democrați, cu mult peste cei 1.976 necesari pentru a câştiga un vot intern în partid în următoarele săptămâni.
Kamala Harris a declarat pe rețelele de socializare că este mândră că a obţinut sprijinul necesar pentru a deveni candidatul Partidului Democrat și că aşteaptă cu nerăbdare să accepte în curând nominalizarea oficială. Ea a subliniat că intenționează să unească partidul și națiunea pentru a-l învinge pe candidatul Partidului Republican, Donald Trump.
Kamala Harris a aflat vestea imediat după ce a ținut un discurs în fața biroului său electoral din Delaware, unde a avut o apariție publică impresionantă. Ea a ieșit în fața publicului pe melodia „Freedom” a celebrei interprete Beyoncé. Potrivit CNN, echipa vicepreședintei a primit acordul Beyoncé ca melodia sa să fie utilizată pe parcursul campaniei eclectorale a democraților.
Harris, care a fost procuror timp de 20 de ani, a declarat că știe cum să-l învingă pe Trump.
„Am avut de a face cu infractori de toate tipurile. Prădători care au abuzat femei, escroci care au înșelat consumatorii, trișori care au încălcat regulile pentru propriul lor avantaj. Așa că, ascultați-mă când spun că știu ce fel de persoană este Donald Trump”.
În replică, Trump a scris pe rețeaua sa de socializare „Truth Social” că Kamala Harris este „proastă ca o piatră”
„Două cuvinte o pot descrie pe Kamala Harris: vicioasă și tâmpită. Este o combinație proastă. Vor să o transforme pe Kamala Harris dintr-un vicepreședinte complet eșuat și nesemnificativ într-un viitor „mare” președinte. Nu, lucrurile nu funcționează așa!” a reacționat Donald Trump.
Din punct de vedere tehnic, delegaţii ar putea încă să se răzgândească, dar nimeni altcineva nu a primit niciun vot de susţinere. Candidatura Kamalei Harris cel mai probabil va fi oficializată luna viitoare în timpul Convenției Naționale a Partidului Democrat.
Potrivit Politico, într-un sondaj național realizat de Universitatea Quinnipiac și publicat luni, vicepreședinta Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump sunt practic pe picior de egalitate. Cei doi candidați sunt într-o cursă prea strânsă pentru a fi decisă în acest moment. Potrivit sondajului, Trump are susținerea a 49% dintre respondenți, iar Harris a 47%.
Lasă un comentariu