Fiecare elev care va fi transferat dintr-o școală cu mai puțin de 50 de copii într-o instituție publică de învățământ primar sau secundar mai mare va beneficia de o alocație lunară, în valoare de o mie de lei, timp de doi ani. Guvernul a aprobat, miercuri, 17 iulie, un regulament în acest sens.
,,Decide fiecare părinte pentru sine dacă dorește sau nu să-și transfere copilul la altă instituție de învățământ. Nu facem nimic altceva decât să oferim posibilitatea acestui lucru. Punem la dispoziție și mijloacele de transport”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
Responsabilii de la MEC precizează că alocația va fi oferită la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali, în baza unei cereri depuse la instituția la care a fost transferat elevul. Banii se vor acorda începând cu luna septembrie 2024.
Ministerul Educației și Cercetării preconizează că, pentru implementarea acestei prevederi, în perioada septembrie-noiembrie, se vor cheltui trei milioane de lei.
În prezent, în țara noastră sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general, cu un număr de elevi de până la 50.