NOUTĂȚI

Viorel Țentiu, șeful suspendat al Biroului Interpol Moldova, din nou după gratii

Compus de Redacția STAR

Viorel Țentiu, șeful suspendat al Biroului Interpol Moldova, învinuit că ar fi primit mită ca să șteargă notiţele roşii emise de Interpol pe numele infractorilor și să-i ajute să obțină azil sau statutul de refugiat în Republica Moldova, revine după gratii. Curtea de Apel Chișinău a dictat 30 de zile de arest preventiv după ce Procuratura Anticorupție a contestat hotărârea Judecătoriei Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana din data de 2 iulie prin care învinuitul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Alte patru persoane figurante în același caz sunt cercetate penal în libertate. Potrivit probelor acumulate de structurile de drept, infractori din întreaga lume, anunțați în urmărire internațională, ar fi reușit să scape de notificările roşii ale Interpol. Figuranții ar fi primit șpagă de milioane de dolari pentru a-i ajuta pe infractori să scape de pedeapsă și să nu ajungă în custodia forțelor de ordine. În cadrul cauzei penale instrumentate de Republica Moldova și Franța cu asistența Biroului Federal de Investigații, procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat în luna iunie zeci de percheziții.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu