NOUTĂȚI

Vasile Bolea, oprit în trafic pentru mai multe încălcări. Ar fi încercat să scape de sancțiune cu legitimația de deputat

Compus de Redacția STAR

Vasile Bolea, deputat afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a fost oprit în trafic pentru că ar fi circulat fără revizia tehnică și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Acesta ar fi încercat să abuzeze de statutul său de parlamentar, prezentând cu un zâmbet ironic legitimația și intimidând oamenii legii.

,,- Constituția Republicii Moldova, legea cu privire la statutul deputatului, regulamentul Parlamentului. Dumneavoastră cunoașteți procedurile…Eu m-am identificat fără… – Aveți legitimația? Puteți să o prezentați? Să o vedem și noi? Că într-adevăr sunteți deputat?”

Dialogul dintre parlamentarul Vasile Bolea și polițisti ar fi avut loc în data de 8 iulie în orașul Cimișlia. Într-o reacție oferită pentru ONE TV, Vasile Bolea a negat că ar fi încercat să scape basma curată pentru că deține funcția de parlamentar.

,,Polițistul a vrut să vadă dacă am legitimație. Eu am arătat pur și simplu și nu a fost vorba de nicio intimidare, dar legea cu privire la statutul deputatului în Parlament, legea 39, puteți să o citiți, mă obligă pe mine să mă legitimez”.

Am încercat să aflăm dacă a fost amendat sau nu Vasile Bolea, dar nici reprezentanții Serviciului de presă al Inspectoratului Național de Patrulare și nici cei ai Inspectoratului General al Poliției nu au răspuns la solicitarea în scris a jurnalistului ONE TV. Vasile Bolea a părăsit în 2023 rândurile Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în favoarea partidului Renaștere, acesta fiind controlat acum de oligarhul fugar Ilan Șor și este parte a blocului Victorie. Parlamentarul susține regimul de la Kremlin, iar la ședința din data de 16 iunie a Parlamentului a venit îmbrăcat în tricoul cu mesajul ,,Putin Team”, adică ,,Echipa lui Putin”.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu