NOUTĂȚI

Proteste violente la Ierusalim. Mii de bărbați evrei ultra ortodocși se opun hotărârii de înrolare în serviciul militar

Compus de Redacția STAR

Mii de bărbați evrei ultra ortodocși protestează în centrul Ierusalimului împotriva hotărârii istorice a Curții Supreme de a începe înrolarea acestora în serviciul militar. Încă de la fondarea statului Israel în 1948, atât timp cât tinerii ultra-ortodocși studiau în seminariile religoase, erau scutiți de serviciul militar, în timp ce majoritatea cetățenilor evrei, atât bărbați, cât și femei, sunt înrolați în armată.

Hotărârea Curții  de a schimba această decizie a fost luată într-o perioadă tensionată în Israel, pe măsură ce forțele sale armate sunt suprasolicitate de un război pe mai multe fronturi cu teroriștii Hamas în Gaza și teroriștii Hezbollah în Liban. Decizia care a fost luată săptămâna trecută a fost însoțită de proteste din partea comunității ultra-ortodoxe, care au culminat cu confruntări violente cu poliția.

Cinci persoane au fost arestate după ce au aruncat cu pietre în polițiști și au încercat să-i atace. Ofițerii au răspuns folosind tunuri de apă și cavalerie pentru a dispersa mulțimea.

Comunitatea evreiască ultra-ortodoxă consideră studierea pe tot parcursul vieții a Torei și îndeplinirea cu sârguință a poruncilor tradiționale evreiești scrise în această carte sacră drept cea mai înaltă valoare și ideal spiritual.

Protestatarii argumentează că înrolarea lor în serviciul militar va afecta acest aspect al tradițiilor israeliene.

Ceea ce ne formează pe noi ca națiune este Tora. Este ideologia noastră care ne individualizează. Dar, Curtea Supremă dorește să ne rupă de ea, astfel încât să nu mai facem parte din Tora. Totodată ei impun sancțiuni criminale și financiare împotriva noastră. Acest protest trebuie să fie auzit în  întreaga lume. Nu vrem ca vreun ultimatum să ne șteargă ideologia. 

„ Sunt aici pentru a susține mișcarea împotriva creării legii recrutării în armată. Cred că aici, în Israel, avem nevoie la fel de mult de oameni care să studieze Tora, precum avem nevoie și de armată. ”

Protestele au început încă pe 27 iunie când sute de bărbați evrei ultra ortodocși au blocat o autostradă importantă din centrul Israelului timp de două ore.

Ultra-ortodocșii reprezintă 13% din cele 10 milioane de locuitori ai Israelului.

Potrivit Reuter, hotărârea de a permite înrolarea în armată a tinerilor ultra-ortodocși ar putea adânci fisurile în coaliția tot mai fragilă a premierului Benjamin Netanyahu.

Asta din cauza faptului că  Guvernul de coaliție al prim-ministrului se bazează pe două partide ultra-ortodoxe care consideră că scutirile de la recrutare sunt esențiale pentru menținerea alegătorilor lor în seminariile religioase.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu