Cetățenii moldoveni și ai altor țări care au primit cetățenie rusă riscă să fie folosiți drept carne de tun în războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Șeful Comitetului de Investigații al Federației Ruse Alexander Bastrîkin a declarat miercuri că anchetatorii ruși au forțat deja 10 000 de migranți cu cetățenie rusă să meargă la război.
,,Persoanele cărora li s-a acordat cetățenie trebuie să se înscrie în serviciul militar și, dacă este necesar, să participe la „operațiunea militară specială”. Am prins peste 30 de mii de astfel de persoane, care au primit cetățenie și care nu doresc să se înscrie în serviciul militar. I-am înscris, iar 10 mii dintre aceștia i-am și trimis în zona „operațiunii militare speciale”, a declarat Alexander Bastrîkin, șeful Comitetului de Investigații al Federației Ruse.
Deși Bastrîkin a subliniat că este o metodă de determina migranții să plece din Rusia, în decembrie 2023, președintele rus Vladimir Putin a simplificat printr-un decret acordarea cetățeniei ruse pentru cetățenii moldoveni, belaruși și kazahi. Aceștia nu mai trebuie să facă dovada cunoașterii istoriei și a bazelor legislației rusești și nici a faptului că au stat în Rusia timp de 5 ani înainte de a depune cererea de obținere a cetățeniei.
Atunci, prim-ministrul Dorin Recean a descris intenția Kremlinului drept o încercare de a recruta carne de tun pentru războiul în Ucraina și a precizat că în Rusia se află între 150.000 și 200.000 de cetățeni moldoveni. Iar potrivit datelor adunate doar din surse publice de Europa Liberă, până în aprilie 2024, cel puțin 17 cetățeni moldoveni, inclusiv din regiunea transnistreană, au decedat pe front, unde au luptat în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse.
Lasă un comentariu