Ia românească, o piesă vestimentară cu o istorie secular, a devenit simbol național și international, fiind omagiată și în Republica Moldova. De Ziua Universală a Iei, marcată luni, 24 iunie, au îmbrăcat această haină de la mic la mare, pentru a promova bogăția culturală și datinele strămoșești. De Ziua Iei, iubitorii și creatorii de cămăși tradiționale și-au dat întâlnire la expoziția “IA – rădăcini spre infinit”, găzduită de Facultatea de Urbanism şi Arhitectura “Ion Micu” a Universității Tehnice din Moldova, care a a reunit o colecție impresionantă de ii, provenite din mai multe regiuni istorice.
,,Este o ie cusută cu câțiva ani în urmă, o ie din Vâlcea. Sunt mândră, pentru că am cusut-o singură”.
,,Purtăm ie cu mândrie, când o îmbrac simt că e a mea, simt că am rădăcini, că am neam, că am patrie”.
Fiecare dintre cele 33 de cămași tradiționale expuse dezvăluie o poveste unică, prin motivele și simbolurile cusute cu migală.
,,O întreagă cosmogonie a strămoșilor noștri. Cine suntem, ce credem, cămașa care a intrat în UNESCO, avem altiță, crețurile și râurile, cerul avem, pământul roditor, avem familia care e reprezentată pe râuri”, a spus organizatorul expoziției, Simona Laiu.
,,Punem foarte mare accent pe poziționarea corectă, dimensiunile corecte, ornamentele poziționate, pentru că o cămașă autentică nu este doar aspectul pe care îl vedeți și atât. O cămașă autentică trebuie să aibă materiale de calitate, întotdeauna va fi in, cânepă. Respectăm tocmai arhitectura cămășii”, a spus creatoarea de Ii, Parascovia Lepădatu.
Vizitatorii expoziției au putut admira varietatea de modele și tehnici, de la cele simple, dar elegante din zona Moldovei, până la cele complexe și colorate din Oltenia și Transilvania.
,,Asta e mândria noastră, de aici începem, poporul nostru. Dacă nu o să păstrăm trecutul, o să dispărem ca nație”.
,,Copiii noștri, nepoții noștri să poarte cu mândrie aceste lucruri”.
Expoziția dedicată Zilei Universale a Iei a reușit să aducă laolaltă oameni de toate vârstele, uniți de dragostea pentru tradiție și pentru frumos.
,,Am intrat în sala expoziției și am văzut o țară întreagă, am văzut o legătură între cer și pământ, forme deosebite, culori deosebite, lumină multă, căldură, bunătate”.
,,Ia ne conectează de cine suntem. Nu am încă nicio ie, aștept s-o creez pe a mea”.
În această zi, angajații Inspectoratului General de Carabinieri al MAI și-au înlocuit uniformele cu ii.
,,Ia este portul ce ne identifică ca națiune, suntem un popor roman prin sânge și port. Spiritul nostru, sufetul nostru”.
Și în acest an, de Ziua Universală a Iei, angajații Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova au purtat cămăși brodate.
Ziua Universală a Iei a fost marcată și de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Șefa statutului s-a întâlnit cu un grup de femei implicate activ la promovarea portului popular atât acasă, cât și în străinătate. Tot în contextul acestei zile, Maia Sandu a îndemnat cetățenii țării să poarte ia ,,cu încredere și bucurie”, aceasta fiind simbolul prosperității.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită pe 24 iunie în fiecare an, începând din 2013, în peste 60 de state, inclusiv în Republica Moldova.
Lasă un comentariu