NOUTĂȚI

Activitatea agenților imobiliari din Moldova va fi reglementată prin lege. Un proiect în acest sens a fost elaborat de deputații PAS

Compus de Redacția STAR

Mai multă ordine pe piața imobiliară din Republica Moldova. Deputații PAS au anunțat vineri un nou proiect de lege care va permite cumpărătorului să aibă acces la toată informația despre imobilul pe care vrea să-l cumpere și să poată vedea dacă agentul imobiliar este unul de încredere sau nu, evitând în așa mod o schemă de fraudă sau înșelătorie. Aleșii susțin că noul proiect de lege urmează să reglementeze activitatea agenților imobiliari din țară.

,,Conform datelor statistice, doar în Chișinău, în medie, pe an se vând 20 de mii de apartamente și case, iar 60% din aceste tranzacții se fac cu ajutorul agenților imobiliari. Volumul investițiilor doar în apartamente noi în Chișinău, în 2023 este de 490 de milioane de euro. Domeniul imobiliar este deci o ramură importantă a economiei, iar cetățenii noștri care muncesc o viață pentru ași procura o casă trebuie să primească servicii de calitate, când își procură acea casă”, a declarat deputatul PAS, Marina Morozova.

Reglementarea activității agenților imobiliari este o necesitate și este justificată de obiective de interes public, susțin deputații PAS. Potrivit aleșilor, legea va defeni foarte clar cerințele, drepturile și responsabilitățile agentului imobiliar.

,,Un prim aspect al legii ține de procedura de procedura de autorizare a agenților imobiliari. Aceștia vor trebui să urmeze un curs de pregătire profesională în vederea dobândirii calității de agent imobiliar profesionist. Doi, agentul imobiliar va obține un certificat sau o autorizație de prestare a serviciilor de intermediere imobiliară în baza căruia va putea activa”.

Proiectul prevede crearea registrului electronic al agenților imobiliari. În așa mod fiecare cetățean va putea verifica dacă persoana care îi oferă servicii de intermediere este autorizată sau nu. Mai mult, deputații PAS vor crearea unui registru electronic și al tranzacțiilor imobiliare. Acesta va fi public într-o anumită formă pentru a crește transparența acestor tranzacții. Proiectul de lege prevede sancțiuni, dar șio circumstanțele în care o persoană poate pierde calitatea de agent economic.

Agenții imobiliari susțin că cel mai mult vor avea de suferit în urma adoptării acestei legi, agenții care lucrează direct cu proprietarii de locuințe.

,,La noi piața imobiliară încă nu este matură și cred că este un pas care va maturiza în primul rând vânzătorii, dar și agenții imobiliari în așa fel încât să reușească să negocieze cu vânzătorii, să fie mult mai transparenți atunci când vor să vând proprietățile. Ceea ce la ziua de azi este una dintre cele mai mare probleme. Pentru că la noi proprietarii, vânzătorii sunt deprinși să lucreze neoficial cu agenții, fără să închei un contract cu ei de reprezentare exclusivă. Dar având o legislație care ar impune aceste lucruri, probabil, că deja și vânzătorii la rândul lor vor înțelege că este o nouă modalitate și trebuie să ne conformăm”, a declarat Ștefan Repeșciuc, proprietarul unei agenții imobiliare.

Proiectul de lege urmează să ajungă la Guvern pentru consultații și aprobare.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu