Comisia de la Veneția a avizat pozitiv proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență, anunță președintele Comisiei juridice numiri și imunități a Parlamentului, Veronica Roșca, care este și deputat PAS.
Potrivit parlamentarului, Comisia remarcă faptul că „acoperirea teritorială limitată a votului-pilot este acceptabilă deoarece se aplică unui singur scrutin”, mai exact plebiscitului și alegerilor prezidențiale, ambele având loc în data de 20 octombrie. În același timp, Comisia de la Veneția vine cu recomandarea ca, în cazul în care „votul-pilot va avea succes, să acorde votului prin corespondență un caracter permanent, astfel asigurându-i stabilitatea și certitudinea legală și să îl aplice tuturor țărilor în care votarea prin corespondență este sigură și de încredere, în baza deciziilor Comisiei Electorale Centrale”.
Totodată, este accentuatat faptul că, deși amendamentele au fost adoptate cu mai puțin de cinci luni înainte de scrutin, acestea nu încalcă principiul stabilității dreptului electoral, întrucât au o aplicabilitate teritorială restrânsă, mai precis: Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Regatul Suedia, Finlanda și Islanda.
Proiectul a fost votat în data de 26 aprilie de parlamentari, el fiind inițiativa reprezentanților partidului Puterii.
Lasă un comentariu