Situația privind rujeola în țara noastră devine tot mai îngrijorătoare. Un nou focar a fost înregistrat în raionul Strășeni unde șase copii dintr-o familie, printre care unul de doar patru luni au fost diagnosticați cu rujeolă. Șeful adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Veceslav Guțu, a declarat pentru ONE TV că, din nefericire, niciunul dintre ei nu este vaccinat contra rujeolei.
,,Părinții s-au adresat cu copiii la o instituție medicală deoarece copiii au prezentat principalele simptome care sunt febră și erupție. Medicul de familie ținând cont de faptul că avem mai multe cazuri de rujeolă, prioritar a suspectat rujeola la acești copii și au fost colectate probe pentru a fi transmise în laborator pentru confirmare. Nu este caz de import, ei menționează că au fost în contact cu cineva de la Chișinău”.
În perioada 6-8 iunie, părinții celor șase copii de 4 luni, unul de 3 ani, altul de 6 și ceilalți trei de 9, 12 și respectiv 13 ani s-au adresat la medic. Testele de laborator au confirmat suspecțiile medicilor, iar starea de sănătate a minorilor este în afara pericolului, trei dintre ei fiind spitalizați în acest moment în cadrul Spitalului Raional Strășeni. Veaceslav Guțu reiterează că tratament specific contra rujeolei nu există, dar boala poate fi prevenită prin vaccinare. Un alt focar de rujeolă este în raionul Sângerei unde au fost depistat 39 de cazuri la persoane nevaccinate, care au vârsta cuprinsă între 2 și 19 ani. Conform datelor ANSP, de la începutul anului și până acum, 117 cazuri de rujeolă au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care nouă de import.
,,Practic 92 % dintre aceste 117 cazuri sunt la persoane nevaccinate”, a spus Veaceslav Gu’u, directorul adjunct al ANSP.
Cele mai multe dintre acestea au fost raportate în muninicipiul Chișinău – 55 de cazuri, capitala este urmată de raioanele Sîngerei, Fălești, Ștefan Vodă, Ungheni și Orhei.
Lasă un comentariu