Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în răpirea, omorul și violul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în 6 luni din Orhei, va sta încă 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost pronunțată vineri, 14 iunie, de către magistrații Judecătoriei Orhei, care au admis demersul procurorilor.
Gheorghe Cotorobai nu a fost escortat de aceasta data la judecătoria Orhei. Suspectul a participat la ședința prin teleconferință. Avocatul lui Cotorobai urmează să se întâlnească cu clientul său la Penitenciarul Nr. 13 și susține ca va contesta decizia magistraților la Curtea de Apel.
„Avem la dispoziție trei zile pentru a o contesta. În continuare pledează nevinovat”, a spus avocatul Boris Bulbuc.
Dacă va fi găsit vinovat pe capetele de acuzare care i se incriminează, Cotorobai ar putea fi condamnat la închisoare pe viață, susțin procurorii.
Tragedia s-a produs la începutul lunii aprilie. Ana-Maria, care era însărcinată în șase luni, a urcat într-o mașină de ocazie și a dispărut fără urmă. La volanul automobilului se afla Gheorghe Cotorobai. După mai multe zile de căutări, corpul neînsuflețit, cu semne de moarte violentă al tinerei, a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește suspectul. Bărbatul este fost poliţist şi fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor.
Lasă un comentariu