Shiloh, fiica lui Brad Pitt și a Angelinei Jolie, a decis să renunțe la numele de familie al actorului. Potrivit TMZ, tânăra a depus cererea luni, când a împlinit 18 ani. Aceasta a cerut ca noul său nume legal să fie Shiloh Jolie. Acțiunea vine la scurt timp după ce mai multe surse au declarat că Brad Pitt, în vârstă de 60 de ani, dorește să repare relația „ruptă” cu fiica sa. De asemenea, Daily Mail a anunțat recent că și ceilalți copii ai actorului, Vivienne, Zahara și Maddox, au renunțat la numele Pitt, deși nu au depus cereri oficiale pentru a-și schimba numele.
În urmă cu trei ani, Pax Jolie-Pitt l-ar fi atacat pe tatăl său, Brad Pitt, descriindu-l ca fiind un „un nemernic de clasă mondială” într-o postare făcută pe Instagram de Ziua Tatălui. Tânărul, pe atunci în vârstă de 16 ani, și-a folosit contul său privat pentru a-l ataca pe actor la patru ani după ce Pitt i-ar fi abuzat atât pe fosta sa soție, Angelina Jolie, cât și pe doi dintre cei șase copii ai lor, la bordul unui avion privat.
„La mulți ani de Ziua Tatălui pentru acest nenorocit de clasă mondială!!! De fiecare dată îți dovedești că ești o persoană teribilă și josnică”, își începea Pax mesajul, publicat de Daily Mail. „Nu ai niciun fel de considerație sau empatie față de cei 4 copii ai tăi mai mici care tremură de frică atunci când se află în prezența ta. Ai făcut din viața celor mai apropiați de mine un iad constant. Poți să-ți spui ție și lumii ce vrei, dar adevărul va ieși la lumină într-o zi. Așa că, La mulți ani de Ziua Tatălui, ființă umană îngrozitoare!!!”, ar fi continuat Pax, acum în vârstă de 19 ani, referindu-se la Zahara, de 18 ani, Shiloh, de 18 ani, și gemenii Vivienne și Knox, 15 ani (fratele mai mare al lui Pax, Maddox, are 22 de ani).
Prietenii lui Brad Pitt au vorbit despre acest conflict, declarând că fosta soție a lui Brad, Angelina Jolie, este responsabilă pentru situația tensionată din familia lor.
„Postarea de pe Instagram este tristă și frustrantă, deoarece nu îmbunătățește lucrurile. Chiar și atunci când se spun lucruri negative despre el, Brad respectă vocea copiilor. El nu va vorbi niciodată negativ despre vreunul dintre ei”, a declarat o sursă pentru Daily Mail.
„Există un sentiment printre prietenii lor că postarea este un exemplu perfect de alienare parentală – vreau să spun că este o demonstrație ca la carte a alienării parentale. Echipa lui Brad crede că ea joacă aceste jocuri de ani de zile, dar nu vor să fie atrași în lupta cu ea. Au fost ani și ani de zile în care ea a spus și a repetat aceleași lucruri otrăvitoare despre el și realitatea este că ea și-a înstrăinat copiii, iar acest lucru îl supără pe Brad. Îi pasă de toți. Este devastator”, a mai spus sursa.
În acest context, prietenii Angelinei Jolie au rispostat, declarând că „Brad Pitt nu are pe nimeni de învinovățit în afară de el însuși. Tot ce vrea Angelina este să își vindece familia și să meargă mai departe, dar el nu o lasă să plece„, citează ELLE.ro.
Lasă un comentariu