NOUTĂȚI

Dronă neautorizată, detectată în spațiul aerian al Moldovei. Aparatul a dispărut de pe radare în raionul Sîngerei

Compus de Redacția STAR

Un aparat de zbor fără pilot a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor masive lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei. Potrivit Centrului Operații Aeriene al Armatei Naționale, drona a fost detectată la ora 13:59 și a dispărut de pe sistemele de monitorizare la ora 14:10, în apropierea localității Pepeni, raionul Sîngerei.

Conform informațiilor comunicate de instituție, aparatul de zbor a traversat spațiul aerian național din direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița din Ucraina, spre localitatea Frunzeuca, raionul Camenca, în regiunea transnistreană.

La ora 14:10, drona a dispărut de pe sistemele de monitorizare a spațiului aerian, în proximitatea localității Pepeni, raionul Sîngerei.

Centrul Operații Aeriene anunță că monitorizează în continuare spațiul aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

Autoritățile au precizat că vor reveni cu detalii.

Despre autor

Redacția STAR