Dacă Ucraina ar înceta mâine să se apere, așa cum propun unii, în Europa nu ar mai fi pace. S-ar întoarce imperialismul sovietic și tancurile rusești, a declarat prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, de la tribuna Senatului de la Roma. Ea a criticat presiunile exercitate de Donald Trump asupra Kievului, inclusiv cererea de a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești. Meloni a condamnat și întreruperea avertizărilor privind atacurile Rusiei, precum și restricționarea accesului armatei ucrainene la internetul Starlink, măsuri care au creat dificultăți pe front. Premierul italian a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei, fiind aplaudată de aleși timp de aproape 30 de secunde.
”Dacă Ucraina ar înceta mâine să se mai apere, așa cum mulți speră și propun, nu am avea pace. Am discuta despre ocuparea unei națiuni europene și despre revenirea imperialismului de tip sovietic, pe care Europa l-a cunoscut timp de jumătate de secol. Mie nu-mi lipsesc acei ani, nu-mi lipsesc tancurile rusești care au înăbușit revoltele din Praga și Budapesta. Și nu-mi lipsește nici Zidul Berlinului”, Giorgia Meloni, prim-ministra Italiei.
Reacția vine după ce Trump a cerut săptămâna trecută un armistițiu energetic între Ucraina și Rusia. În ciuda pauzei de trei zile făcute de Ucraina forțele armate ale acesteia nu au fost avertizate din timp de SUA despre rachetele balistice rusești care se apropie. În acest context, marți seara, Zelenski a declarat că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.
”Trump a spus: „armistițiu în domeniul energetic”. Nu am discutat cu el despre asta, dar am spus: „Trump a cerut un armistițiu, hai să-l susținem. De aceea, timp de trei zile, nu am atacat nicio instalație energetică, niciun sistem de alimentare cu motorină sau alte obiective din Rusia. În schimb, ei ne-au atacat timp de trei zile. Atât a fost. Armistițiul a luat sfârșit. Le-am spus asta în această seară reprezentanților armatei mele după ce rușii au ucis din nou oameni. În urma unui atac atât de masiv, nu am auzit niciun mesaj din partea președintelui Statelor Unite”, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Tot în această perioadă, armatei ucrainene i-a fost restricționat accesul la internetul Starlink. Sistemul este folosit pentru interceptarea dronelor rusești, atacuri pe teritoriul rus și pentru asigurarea logisticii. În replică, proprietarul Starlink, Elon Musk, a declarat că astfel de restricții sunt decise, în ultimă instanță, de armata americană și de președintele Statelor Unite. Volodimir Zelenski consideră însă că decizia ține de compania lui Musk și i-a cerut miliardarului să restabilească accesul deplin la Starlink în Ucraina.
”Pot spune că Statele Unite au afirmat că este vorba, într-o oarecare măsură, de probleme tehnologice. Dar, din punct de vedere militar, au spus anterior că, dacă nu vă veți opri [să loviți rafinăriile ruse n.r], vom bloca accesul la informații. Aceasta este, cred, problema. La acest lucru s-a adăugat și decizia Starlink, care este în proporție de 100% o decizie a părții americane. Din nou, nu știu a cui, fie SpaceX, fie guvernul, dar cred că nu sunt militari. Dar cred că e vorba de SpaceX. Împreună aceste decizii au creat probleme uriașe”, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Într-o conferință de presă desfășurată la Bruxelles purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Toma Renier, a reamintit că UE negociază de mai multă vreme cu Ucraina privind aderarea acesteia la sistemul european de comunicații securizate prin satelit GOVSATCOM. Acesta a devenit operațional în ianuarie 2026 și reunește capacitățile satelitare existente ale statelor membre ale Uniunii Europene. Acesta este însă destinat utilizării civile și nu poate satisfacerea nevoilor militare ale Ucrainei.



