NOUTĂȚI

Ziua Națională a Vinului a adus la Chișinău turiști din peste 30 de țări. Ce au descoperit aceștia

Compus de Redacția STAR

Turiști din peste 30 de țări au ajuns la Chișinău pentru cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Vizitatorii au venit să descopere vinurile produse în Republica Moldova, soiurile autohtone, gastronomia tradițională și cultura vitivinicolă, iar pentru unii dintre ei participarea la festival a devenit deja o tradiție. Evenimentul, desfășurat în primul weekend din octombrie în Piața Marii Adunări Naționale, reunește în acest an 114 vinării, cel mai mare număr de crame participante de până acum. Programul include degustări, întâlniri cu vinificatorii, activități culturale și sesiuni de educație vinicolă în cadrul Școlii Vinului.

Pentru unii dintre turiști, Ziua Națională a Vinului a fost prilejul primei călătorii în Republica Moldova.

Simona și Michael, veniți din Israel, au ajuns la festival după ce au decis să descopere locurile în care au crescut părinții lor.

„Am venit din Israel, iar părinții noștri au locuit și au crescut aici, în Moldova. Am vrut să vedem locurile în care au trăit ei, iar festivalul a coincis cu vizita noastră, așa că am decis să venim. Este prima noastră experiență aici și ne-a plăcut foarte mult. Atmosfera este extraordinară, oamenii sunt veseli, primitori și foarte deschiși, iar varietatea de vinuri este impresionantă. Eu lucrez în organizarea de evenimente în Israel și pot spune că festivalul arată foarte bine, de la organizare și design până la experiența oferită vizitatorilor. Cu siguranță ne-am dori să revenim și anul viitor”, au spus cei doi.

Și Teresa, venită din Danemarca, a descoperit evenimentul pentru prima dată.

„Am aflat întâmplător despre festival, căutând pe Google, și imediat am decis că nu ar trebui să-l ratăm. Este prima noastră vizită în Moldova și ne-a impresionat cât de bine este organizat evenimentul și, mai ales, numărul foarte mare de crame și de vinuri pe care le putem descoperi aici. Venind din Danemarca, este cu atât mai interesant să vedem o asemenea diversitate. Atmosfera este foarte plăcută, prietenoasă și te face să te simți binevenit”, a declarat aceasta.

Pentru alți turiști, însă, festivalul a devenit deja o tradiție. Martin, din Norvegia, participă pentru a treia oară.

„Este deja a treia oară când vin aici și motivul este foarte simplu: iubesc Moldova. Îmi plac oamenii, mâncarea, vinul și atmosfera de aici. Nu sunt un expert în vinuri, dar îmi place în mod special vinul roșu. Atmosfera festivalului este extraordinară, chiar euforică. Este unul dintre acele locuri în care îți face plăcere să revii”, a spus turistul.

Pe lângă degustări, turiștii și localnicii pot participa la Școala Vinului, program dedicat celor care vor să afle mai multe despre vin, soiuri, degustare și servire.

Pe parcursul celor două zile, somelieri, degustători certificați și profesioniști din sectorul vitivinicol susțin sesiuni despre analiza senzorială, soiurile autohtone, vinurile spumante, vinurile albe, rosé și roșii, dar și despre distilatele de vin.

Participanții învață cum se desfășoară o degustare, cum pot identifica aromele și gusturile și ce influență au soiul, originea și metoda de producere asupra vinului.

„Prin Școala Vinului ne propunem, în primul rând, să contribuim la dezvoltarea culturii consumului de vin și să le oferim participanților răspunsuri la întrebările pe care le au despre vin, soiuri, degustare și servire. Ne dorim ca vinul să fie privit nu doar ca un produs alcoolic, dar și ca un produs complex, care poate fi cunoscut, studiat și înțeles dintr-o altă perspectivă”, a declarat Mihai Druță, somelier la Școala Vinului și președintele Asociației de Sommelier din Republica Moldova.

Interesul pentru aceste sesiuni crește de la un an la altul, susține acesta, iar participanții vin cu întrebări tot mai complexe despre vin și despre modul în care acesta trebuie degustat și servit.

Pentru Marian Zanfil, din Tulcea, România, participarea la Ziua Națională a Vinului este deja o tradiție de aproximativ cinci ani.

„Venim la acest eveniment de aproximativ cinci ani și de fiecare dată este o mare plăcere să revenim. Ne atrage atmosfera, oamenii, muzica și energia foarte plăcută de aici. La Școala Vinului venim și pentru că ne dorim să înțelegem mai bine vinul și tot ceea ce ține de cultura lui. Astăzi, de exemplu, am aflat cât de mult contează detalii precum temperatura de servire sau timpul care trece după deschiderea sticlei. Plecăm de aici cu foarte multe informații noi”, a spus acesta.

Un alt participant, venit din Grecia, a povestit că experiența l-a ajutat să înțeleagă mai bine factorii care influențează gustul și evoluția unui vin, de la temperatura de servire până la aerare și decantare.

Evenimentele dedicate vinului nu s-au limitat la centrul Chișinăului. Mai multe restaurante, muzee și instituții culturale din capitală și din zona Orheiului Vechi au organizat degustări, expoziții, concerte și alte activități dedicate celei de-a 25-a ediții a Zilei Naționale a Vinului.

În Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, vizitatorii au putut participa la o expoziție și o degustare tematică dedicate soiurilor de struguri din Valea Răutului. Aceștia au putut vedea strugurii și frunzele unor soiuri indigene de viță-de-vie și au aflat informații despre originea și particularitățile acestora.

La Muzeul Național al Literaturii Române a avut loc evenimentul „Literatura și cultura vinului”, care a pus în valoare legătura dintre vinificație, istorie și cultură.

La Muzeul Național de Istorie a Moldovei, vizitatorii au fost întâmpinați cu vin sau spumant oferit de producători reuniți sub brandul național „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.

Și restaurantele din Chișinău s-au alăturat sărbătorii. Mai multe localuri au organizat degustări ghidate, cine gastronomice și concerte, în cadrul inițiativei „Vinul care ne unește”, lansată de Oficiul Național al Viei și Vinului.

„La 25 de ani de Ziua Națională a Vinului vrem să ducem mai departe ideea care a stat la baza acestei sărbători: «Vinul Moldovei care ne unește» și care are capacitatea de a ne crește sentimentul de mândrie națională. Pe această platformă, vrem să conectăm și mai mult vinăriile cu restaurantele, sommelierii, ghizii de turism și cultura și să transformăm această aniversare într-o experiență care poate fi descoperită în cât mai multe restaurante”, a declarat Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Potrivit organizatorilor, inițiativa urmărește să extindă experiența Zilei Naționale a Vinului dincolo de cele două zile de festival și să creeze noi legături între vinării, restaurante, turism și instituțiile culturale.

Cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a avut loc în perioada 3–4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului.

Despre autor

Redacția STAR