Aproape jumătate dintre spitalele din țară nu au niciun medic cardiolog, iar pentru un consult de specialitate unii pacienți sunt nevoiți să parcurgă zeci sau chiar sute de kilometri. Deficitul este cu atât mai îngrijorător cu cât bolile de inimă rămân principala cauză de deces în Republica Moldova. Ministerul Sănătății spune că pregătește o nouă strategie pentru distribuirea specialiștilor în funcție de necesitățile fiecărei regiuni.
Ion Stan, în vârstă de 67 de ani, din satul Sărata-Galbenă, raionul Hîncești, a ajuns la Institutul de Cardiologie din Chișinău, unde a fost operat de urgență după ce a suferit un infarct miocardic.
”A început să mă frigă și am chemat ambulanța, a venit ambulanța, mi-au făcut cardiograma și au spus că nu arată nimic și au plecat. Duminica iar m-am trezit în dureri. Am chemat iar ambulanța. A doua oară i-ar mi-au făcut cardiograma. Mi-au dat o pastilă și am băut și i-au spus soției să gătească lucrurile că noi îl luăm cu noi.”, a spus pacientul.
La cardiologii din Chișinău sunt nevoiți să apeleze și pacienți din alte raioane ale țării, pe care i-am întâlnit pe holurile Institutului de Cardiologie.
”Într-adevăr se simte lipsa medicilor cardiologi în raionul Cimișlia. Ca specialiști nu-s, vine acolo o dată în săptămână.”
”E foarte greu de deplasat în colo, tur-retur și așa mai departe. Nu e convenabil. Și drumul, cheltuielile, timpul și așa mai departe, sănătatea.”
Între timp, specialiștii atrag atenția că vizitele regulate la medic ar putea reduce numărul cazurilor grave.
”O informare coerentă, o monitorizare atentă, un control anual la medicul de familie, poate face diferența.”, a spus Stela Dodu, medic cardiolog la Institutul de Cardiologie.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, 16 dintre cele 36 de spitale nu au în prezent medici cardiologi. Numărul instituțiilor fără un astfel de specialist este cu opt mai mare decât în 2024.
Gradul de asigurare a populației cu medici cardiologi a crescut de la 8 la 9 specialiști la 10 mii de locuitori. Distribuția acestora rămâne însă neuniformă. În municipiul Chișinău activează 42 de cardiologi, în Centrul țării – 14, în Nord – 12, în Sud – 4, iar în UTA Găgăuzia – 2. Datele ANSP arată astfel diferențe considerabile între capitală și celelalte regiuni ale țării în ceea ce privește distribuția specialiștilor în cardiologie.
Printre instituțiile medicale care nu au un asemenea specialist se numără și Spitalul Raional Taraclia. Directorul instituției, Artur Covaci, spune că, în cazul unui infarct miocardic, pacientul este transportat la Chișinău, iar distanța poate complica acordarea rapidă a asistenței medicale.
”Noi la terapie avem un medic terapeut, cum ar fi și internist. Adică el, în principiu, bolile de inimă tot le tratează. Dacă e ceva mai complicat, atunci există serviciul de consultații al transferului interspitalicesc — se sună acolo și acolo un specialist profilactic, dacă e ceva, dă consultații suplimentare doctorului privind tratamentul ulterior.”, a spus Artur Covaci, directorul Spitalului raional Taraclia.
Responsabilii Ministerului Sănătății spun că, până la sfârșitul anului, va fi stabilită o strategie privind distribuirea serviciilor medicale și a specialiștilor, inclusiv a cardiologilor, în funcție de necesitățile fiecărei regiuni.
Potrivit ANSP, bolile aparatului circulator rămân principala cauză de deces în Republica Moldova. În 2025, rata mortalității provocate de aceste afecțiuni a scăzut la 755,7 cazuri la 100 de mii de locuitori, față de 786,7 în 2024. La nivel mondial, aproape 32 la sută din totalul deceselor sunt provocate de bolile cardiovasculare.



