NOUTĂȚI

3.500 de euro pentru un permis de conducere. Un bărbat din Cahul, cercetat pentru trafic de influență

Compus de Redacția STAR

Un bărbat din Cahul a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat că ar fi cerut 3.500 de euro pentru a facilita obținerea unui permis de conducere. Acesta ar fi susținut că poate influența membrii comisiei de examinare din cadrul subdiviziunii Agenției Servicii Publice din Cahul.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, bărbatul ar fi promis că, în schimbul banilor, poate asigura promovarea atât a probei teoretice, cât și a celei practice a examenului auto și, ulterior, eliberarea permisului de conducere.

O parte din suma pretinsă ar fi fost transmisă sub controlul ofițerilor CNA. Datele preliminare ale anchetei arată că suspectul ar fi acționat împreună cu alte persoane, a căror identitate urmează să fie stabilită.

Astăzi, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului. În urma acestora, au fost ridicate mai multe obiecte și documente considerate relevante pentru dosar.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Acesta este cercetat într-un dosar de trafic de influență.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane care ar putea fi implicate.

Despre autor

Redacția STAR