NOUTĂȚI

Călărași: Un pieton, lovit mortal de un automobil. Șoferul a fugit de la fața locului

Compus de Redacția STAR

Un pieton în vârstă de 37 de ani a murit după ce a fost lovit de un automobil, iar șoferul a părăsit locul accidentului. Tragedia s-a produs în noaptea de joi, în jurul orei 01:20, pe traseul R-1, în Călărași. Potrivit poliției, bărbatul traversa drumul în afara unei treceri pentru pietoni, când a fost lovit de un automobil. În urma impactului, pietonul a suferit răni incompatibile cu viața și a decedat.

După accident, conducătorul auto a fugit de la fața locului. Polițiștii au reușit în scurt timp să identifice și să rețină suspectul. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 33 de ani. Poliția continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și documentarea cazului.

Despre autor

Redacția STAR