NOUTĂȚI

Cel de-al doilea reactor nuclear a fost oprit joi din cauza secetei pe Dunăre. România acoperă deficitul din importuri

Compus de Redacția STAR

România a rămas complet fără energie nucleară. Cel de-al doilea reactor al centralei de la Cernavodă a fost oprit joi. Se întâmplă după ce nivelul apei în Dunăre a scăzut până la un prag critic, astfel încât reactorul nu mai poate fi răcit cu apa pompată din fluviu. Astfel, România a pierdut aproximativ 700 de megawați de energie, ceea ce reprezintă 10% din necesarul de consum al țării. Pentru a compensa o parte din deficit, România și-a majorat importurile de energie electrică, însă prețurile sunt în prezent extrem de mari.

După oprirea reactorului de la Cernavodă, Ministerul Energiei din România a anunțat că, deocamdată, nu există riscul ca țara să rămână fără energie electrică. Pentru a acoperi deficitul în orele de vârf, România are nevoie să importe din alte țări aproximativ 2.300 de megawați. Totuși, energia cumpărată în regim de criză ar putea costa de câteva ori mai mult, mai ales în condițiile în care seceta a provocat probleme în sectorul energetic și în alte țări europene.

Centrala de la Cernavodă are două reactoare nucleare, fiecare dintre care asigură aproximativ 10 la sută din necesarul de energie electrică al României. Astfel, oprirea celui de-al doilea reactor a provocat un deficit total de 20%. Marți dimineață, autoritățile române au anunțat că nivelul Dunării în zona centralei nucleare de la Cernavodă a atins un nou minim. Responsabilii au depus eforturi pentru a prelungi cât mai mult deconectarea Centralei. În perioada 7-8 august, autoritățile au scufundat în Dunăre patru barje încărcate cu piatră pentru a redirecționa mai multă apă spre centrala nucleară. Operațiunea a fost considerată inițial un succes și se estima că centrala va mai putea funcționa în aceste condiții cel puțin nouă zile. Cu toate acestea, din cauza unui obstacol format în albia fluviului, surplusul de opt centimetri de apă nu a ajuns în zona centralei de la Cernavodă, așa cum estimau autoritățile române.

Despre autor

Redacția STAR