NOUTĂȚI

Șef de Direcție din cadrul AIPA, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență

Compus de Redacția STAR

Un șef de Direcție din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a fost reținut de CNA, fiind suspectat de trafic de influență. Acțiunea a fost desfășurată împreună cu procurorii Procuraturii Anticorupție.

Potrivit anchetei, funcționarul ar fi cerut și primit 130.000 de lei de la reprezentantul unui agent economic. În schimb, acesta ar fi promis că va influența membrii comisiei AIPA să aprobe acordarea unei subvenții.

În urma investigațiilor, ofițerii CNA au documentat transmiterea unor sume de bani către alte persoane.

Totodată, în timpul perchezițiilor au fost ridicate aproximativ 2,5 milioane de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Despre autor

Redacția STAR