NOUTĂȚI

Vasile Tofan, la București: ,,România este principalul partener strategic al Republicii Moldova”

Compus de Redacția STAR

Premierul Vasile Tofan se află astăzi, 30 iulie, la București, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului. Șeful Guvernului a avut deja întrevederi cu premierul României, Ilie Bolojan, și cu președintele Nicușor Dan.

Premierul Vasile Tofan se află astăzi, 30 iulie, la București, în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului. Șeful Guvernului a avut deja întrevederi cu premierul României, Ilie Bolojan, și cu președintele Nicușor Dan.

Vasile Tofan este însoțit în această vizită de miniștrii Vladimir Bolea și Dorin Junghietu. La întrevederile de la București sunt discutate proiecte comune în domeniul economiei, infrastructurii, energiei, securității, educației și culturii, precum și parcursul european al Republicii Moldova.

După întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, premierul a declarat că relația dintre Chișinău și București se bazează pe „un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră”.

„Mulțumesc Președintelui Nicușor Dan pentru o discuție bună despre proiectele care ne apropie zi de zi – de la infrastructură și economie, până la viziunea comună pentru un viitor european”, a transmis Vasile Tofan.

În cadrul vizitei, premierul urmează să aibă întrevederi și cu conducerea Parlamentului României și să participe la o sesiune de discuții cu reprezentanții Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni, axată pe stimularea investițiilor și susținerea mediului de afaceri.

Vasile Tofan a preluat conducerea Guvernului pe 22 iulie 2026, iar deplasarea la București este prima sa vizită oficială în străinătate în calitate de prim-ministru.

Despre autor

Redacția STAR