NOUTĂȚI

Agent de pază, condamnat la trei ani de închisoare pentru tratamente inumane și degradante

Compus de Redacția STAR

Tratamente inumane și degradante în timpul serviciului. Un agent de pază de 27 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce a agresat doi bărbați în timpul a două intervenții. Incidentele au avut loc în anul 2022, în sectorul Botanica al Capitalei.

„Potrivit probelor administrate, inculpatul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a recurs în mod nejustificat la aplicarea forței fizice asupra a două persoane, depășind limitele competențelor conferite de funcția deținută. Primul episod a avut loc în luna iunie 2022, iar al doilea episod s-a produs în septembrie 2022.”, precizează Procuratura Generală.

Primul incident a avut loc într-un bar karaoke, unde agentul de pază a intervenit în urma unui conflict izbucnit între un client și angajații localului. Potrivit anchetei, după ce clientul a ieșit din bar, între acesta și agent a avut loc un schimb de replici. Ulterior, agentul l-ar fi bătut crunt. Deși victima a solicitat intervenția poliției, agresiunile ar fi continuat.

Al doilea incident s-a produs câteva luni mai târziu, în apropierea unui magazin alimentar. După un conflict izbucnit între un client și o angajată a magazinului, agentul de pază l-ar fi imobilizat pe bărbat și l-ar fi lovit de mai multe ori.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina și nu s-a prezentat la ședințele de judecată. Acesta a fost dat în căutare, iar dosarul a fost examinat în lipsa sa. Instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare și i-a interzis să desfășoare activități de pază privată timp de patru ani.

Despre autor

Redacția STAR