Formațiunea Mișcarea Alternativa Națională, condusă de primarul Capitalei, Ion Ceban, a ajuns din nou în atenția opiniei publice după ce consilierul municipal Ion Onța, ales pe listele partidului, a fost reținut într-un dosar de escrocherie în valoare de peste trei milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi înșelat doi bărbați, convingându-i să investească în proiecte imobiliare din Chișinău. Prin intermediul avocatului său, Ion Onța respinge acuzațiile și susține că este nevinovat, însă afirmă că va restitui banii.
,,Clientul meu pledează nevinovat. Cooperează cu organul de urmărire penală: a oferit toate declarațiile necesare, a prezentat toate probele solicitate către organul de urmărire penală în mod benevol și califică circumstanțele expuse în plângerea depusă de persoanele respective la organul de urmărire penală ca fiind raporturi contractuale”, a afirmat avocata Vera Ursu.
Totuși, apărătoarea susține că clientul a primit cele trei milioane de lei în perioada anilor 2021-2023 pentru a-i investi ulterior, dar nu a putut să-i întoarcă până acum, lucru care i-a determinat pe cei doi bărbați să reclame cazul.
,,Banii aceștia au ajuns la el și au fost investiți. Au apărut diverse circumstanțe care au împovărat această restituire. Însăși să ne uităm care este situația la moment: ceea ce ține de domeniul imobiliar, deci sunt careva împiedimente obiective”, a subliniat apărătoarea.
Conform structurilor judiciare, Ion Onța, în vârstă de 32 de ani, ar fi înșelat două persoane printr-o schemă fictivă de investiții în proiecte imobiliare din Chișinău. La domiciliul și în mașina acestuia au fost efecuate percheziții de unde au fost ridicate mai multe probe ce-i demonstrează vina.
,,Acesta le-ar fi promis un randament anual de 20%, determinând doi bărbați, de 34 și 40 de ani, să investească, în mai multe tranșe, 155.000 de euro. Pentru a crea impresia unor câștiguri reale, le restituia câte 10% din sumele primite, prezentând fraudulos aceste plăți drept profit. Prejudiciul cauzat victimelor este estimat la peste 3 milioane de lei”, se menționează într-un comunicat de presă al Poliției.
Partidul Mișcarea Alternativa Națională din care face parte Ion Onța a menționat că nu se va pronunța și nu va lua o decizie până când situația nu se va clarifica, subliniind că ,,există prezumția nevinovăției pentru fiecare persoană”.
Conform declarației de avere pentru anul trecut, suspectul are o avere formată din cel puțin șapte apartamente cu suprafața cuprinsă între 40 și 128 de metri pătrați, iar valoarea lor depășește 800.000 de euro. Unele dintre ele au fost cumpărate anul trecut. De asemenea, are patru automobile de lux, iar cel mai scump automobil, care a costat 5.000.000 de lei, a fost achiziționat în acest an.
Ion Onța a fost reținut pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.


