NOUTĂȚI

Canicula a crescut vânzările de aparate de aer condiționat: ,,Prețurile sunt foarte mari”

Compus de Redacția STAR

Aparatele de aer condiționat sunt la tot mai mare căutare odată cu vremea caniculară. Potrivit comercianților, în această perioadă, vânzările au crescut cu peste 20 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Oamenii spun că doar datorită climatizoarelor reușesc să facă față temperaturilor extreme. Medicii avertizează, însă că folosirea incorectă a acestor aparate poate afecta sănătatea.

Pe măsură ce temperaturile cresc de la o zi la alta, și nevoia de răcoare devine tot mai mare. Unii oameni cu care am discutat spun că nu deconectează aparatul de aer condiționat, iar alții recunosc că nu mai pot suporta căldura și vor să-și cumpere unul cât mai curând.

,,Păi, acum, cu căldurile astea foarte mari, a mers aproape non-stop. Când ieșim din casă îl închidem, iar când ne întoarcem îl pornim. Și noaptea merge până pe la 3 sigur, după care mai deschidem balconul sau geamurile”, a spus o persoană.

,,Nu am la moment, dar în curând vreau să-mi procur unul, pentru că e imposibil fără aer condiționat”, a afirmat altă persoană.

Deși prețurile nu sunt tocmai accesibile, oamenii spun că sunt nevoiți să achiziționeze climatizoare.

,,Da, prețurile sunt foarte mari, sincer. Chiar discutam cu soțul și nu înțeleg cum oamenii supraviețuiesc la prețurile actuale”, a declarat altă persoană.

,, Am văzut, sunt un pic mai mari… dar nu avem încotro”, a spus altă persoană.

,, Uitându-ne că s-au ridicat cam prețurile, din câte am înțeles, ajung pe la vreo 20 de mii, în dependență de metrajul casei”, a adăugat alt om.

Vadim Ghețiu este consultant într-un magazin de electrocasnie din Capitală. Acesta spune că odată cu valul de caniculă, vânzările de aparate de aer condiționat și ventilatoare au crescut față de anul trecut cu aproximativ 20 la sută.

,, Oamenii au început să se pregătească mai bine, pentru că acum sunt 40, 35 de grade și, în multe magazine, aș spune că deja s-au procurat toate ventilatoarele, adică aparatele de aer condiționat. Noi aducem în continuare, pentru că oamenii cumpără, iar numărul acestora a crescut”, a precizat Vadim Ghețiu, consultant într-un magazin de electocrasnice.

Pe lângă alegerea unui aparat potrivit, este important ca acesta să fie utilizat și întreținut corespunzător.

,, Recomand să fie setate la undeva la 24–23 de grade sau cu o diferență de 6 grade față de temperatura de afară. Să nu le puneți la 16 grade, pentru că nu va fi economic, în primul rând, adică va crește consumul. Mentenanța trebuie făcută la 2–4 săptămâni sau la o lună. Adică, ce facem? Scoatem filtrele și le curățăm, iar întreținerea totală o facem o dată pe an, înainte de sezon”, a adăugat Vadim Ghețiu.

Medicii recomandă ca, în zilele caniculare, locuințele să fie răcorite în mod corect: ferestrele expuse la soare să fie acoperite în timpul zilei, iar încăperile să fie aerisite dimineața și seara. Totodată, specialiștii atrag atenția că un aparat de aer condiționat neîntreținut poate pune în pericol sănătatea, în special a persoanelor care suferă de boli respiratorii.

,, Pacienții care suferă de astm bronșic, bronșite obstructive sau alergii trebuie să știe că neschimbarea la timp a filtrului poate duce la acutizări, deoarece, prin circulația aerului condiționat, se pot răspândi virusuri, bacterii sau mucegai din aparatul de aer condiționat, ceea ce poate provoca acutizarea anumitor boli”, a menționat medicul Rodica Cevdari.

Prețurile pentru un ventilator pornesc de la 200 de lei, iar cele pentru aparatele de aer condițioant de la 6.000 de lei.

Despre autor

Redacția STAR